Ultima oră

Ghid practic și rapid: cum să pierzi alegerile în cinci zile

Din relatările unei anumite părți a presei, am reținut că de ”vină” pentru protestele ma­si­ve din România ultimelor zile ar fi soroșiștii, corporatiștii, klingonienii, romulanii, trolii in­ternetului, mama lui Zucker­berg sau mai știu eu cine. La o privire mai atentă, răspunsul este unul dezarmant de simplu: Liviu Dragnea. Omul a cărui filosofie politică ar putea fi sintetizată într-un volum numit ”Ghid practic și rapid: cum să pierzi alegerile în cinci zile”.

Prima dată când mi-a atras a­ten­ția numele lui Liviu Drag­nea a fost atunci când am par­curs, cu stupoare, proiectul de re­gionalizare întocmit ”pe ge­nunchi” în 2013. Prin acesta, Sta­­tul arunca în cârca auto­ri­tă­ţi­lor locale poliţia rutieră şi cea de ordine publică, plus alte zeci de atribuţiuni, de la pr­o­tecţia mediului, activităţile din tabere şi cluburi ale copiilor, mo­numente istorice (pro­te­ja­rea patrimoniului cultural lo­cal), dezvoltarea şi promo­va­rea turistică şi până la… ad­ministrarea porturilor fluviale. O regionalizare sinonimă cu o mare gaură la bugetul local!

Spuneam atunci că, prin acest proiect, Liviu Dragnea pare a nu depăși anvergura gân­dirii unui șef de consiliu ju­de­țean, fie acesta și Teleorman, județ pentru ai cărui locuitori am de altfel tot respectul.
După alegerile câștigate în mod corect de PSD (cu un pro­cent zdrobitor din voturile exprimate, căci astea contează, măi oameni buni, astea se nu­mă­ră), insul cu maxima an­ver­gură de șef de județ a fost pro­clamat drept ”eminența ce­nu­șie” a țării. Așa, un fel de Ma­chiavelli al politicii dâm­bo­vi­țe­ne. Și care erau argument­e­le?! Păi uită-te la el, cum pri­vește cu ochii mijiți, uite ce zâm­bet ambivalent are pe sub mus­tăcioară. Precis are un mare plan în minte, are el o ches­tie ascunsă, o mișcare de șah mat care să-i lase mască pe toți!

Iar trezirea a venit mai repede decât ne așteptam. ”Ma­rea” sa mișcare, propu­ne­rea bizară cu Sevil Shaideh ca premier, a venit ca o măciucă în capul tu­tu­ror, susținători cât și ad­ver­sari, ba chiar și în ca­pul bietei mame a presupusului premier femeie. Nici măcar a­ceasta nu a fost de acord cu Dragnea! Și nici prezidentul Klaus Jo­han­nis! A urmat de­sem­narea bănă­țea­nului Grin­dea­nu, premierul fără mi­cro­fon sau cu mi­cro­fo­nul închis la prima sa con­fe­rință de presă, că, deh, vorbea Saruman, cel care se credea deja Stăpânul i­ne­lelor! Mas­cu­lul alfa își mar­ca teritoriul în partid, de­cla­rând tranșant că toate deciziile îi aparțin.

Prin asta a recunoscut im­pli­cit că ideea de a face din gra­țiere prioritatea nr. 1 îi a­pa­rține. Iar trecerea Ordonanței în crucea nopții, într-o ședință ”conspirativă” de guvern, a dat întreaga măsură a ”gândirii” sale strategice. Așa au izbucnit manifestațiile fără precedent din țară, unde masa critică a fost depășită cu procentul unor votanți de stânga, uluiți și ei de acest act necugetat, aberant și sfidător. Un gest care nu poate fi explicat nici măcar de cei mai înfocați PSD-iști. O gafă greu de digerat și pe plan inter­na­țional, măcar în comunitatea euro-atlantică de care ne leagă tratate, parteneriate strategice și o alianță susținută de două ba­ze militare cheie în această zonă a Europei.  

Cred că firavele partide de o­po­ziție, care nici după aceste proteste masive n-au acumulat cine știe ce vlagă, mai au totuși o șansă. Iar șansa dreptei ro­mânești se numește Liviu Drag­nea. Ghidul său practic și rapid – cum să pierzi alegerile, pe mâna ta, în doar cinci zile – ar trebui să intre în istorie. Halal eminență cenușie!

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on Ghid practic și rapid: cum să pierzi alegerile în cinci zile

  1. Marius Martinescu // 9 februarie 2017 at 11:16 // Răspunde

    O analiza corecta.Felicitari dle.Ghinea!

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE