Ultima oră

Gata de start! Fotbaliștii de la CSM Lugoj, victorie la scor cu…CSM Lugoj

Echipa de fotbal, din Liga a III-a, aparţinând CSM Lugoj a finalizat la sfârşitul săptămânii trecute perioada de pregătire şi verificare, din pauza competiţională.

Fotbaliştii antrenaţi de trioul Cosmin Petruescu – principal, Claudiu Jivulescu şi Sorin Micşa, secunzi, s-au impus la scor în ultimul din cele opt jocuri programate de staff-ul lugojean, înaintea reluării returului campionatului.

Într-un duel intern, echipa de la CSM Lugoj, din eşalonul trei, a câştigat cu 8-1 (5-1), pe stadionul Tineretului, partida disputată sâmbătă, 25 februarie, în compania formaţiei de la CSM Lugoj, înscrisă în divizia D Timiş, care este pregătită de Lucian Stoica şi Dan Bidiviu.

Superioritatea grupării din Liga a III-a s-a datorat golurilor marcate de Silaghi şi Lazia, fiecare cu câte două puncte înscrise pe tabela de marcaj, dar şi prin reuşitele jucătorilor Bozian, Marta, Dobra şi Grega. Fotbaliştii de la eşalonul patru au reuşit să înscrie prin Vânătu. La victorie au contribuit Păduraru, Precupanu, Ciobanu, Drăghici, Roşie, Radu, Lazia, Zurbagiu, Marta, Bozian, Silaghi şi cei care au mai intrat pe parcursul jocului: Filip, Peptănuş, Radak, Horcea, Dobra, Livan, Rus, Grega.

“A fost un joc în familie, util pentru noi, cu doar o săptămână înaintea reluării campionatului, în care am avut posibilitatea să facem o ultimă evaluare a întregului lot de jucători. Sunt mulţumit de ceea ce am realizat până la acest meci disputat pe un teren greu, cum sunt convins că va fi şi sâmbătă la Ighiu. În acelaşi timp a fost un test util şi pentru echipa clubului nostru, din Liga a IV-a, care a avut ocazia să joace împotriva unei formaţii dintr-un eşalon superior, eşalon spre care trebuie să tindă toţi componenţii acestei echipe, la nivel individual, pentru că la nivel de echipă, din punct de vedere regulamentar nu au drept de promovare. Din punctul meu de vedere echipa de la D ar trebui evaluată prin numărul de jucători propuşi pentru echipa de la Liga a III-a şi nu prin prisma rezultatelor obţinute în campionatul eşalonului patru. Oricum această echipă merită felicitări pentru munca şi eforturile depuse până acum şi le urez succes în continuare”, a punctat Cosmin Petruescu.

Întâlnirea dintre cele două echipe ale CSM Lugoj a fost stabilită în ultimul moment, după ce în programul ambelor formaţii au survenit modificări faţă de programul stabilit iniţial. Echipa din Liga a III-a trebuia să încheie pregătirea, în deplasare la Chişinău Criş (lângă Oradea), dar gazdele au schimbat terenul de joc pentru o suprafaţă dintr-o comună limitrofă, staff-ul lugojean refuzând să se mai prezinte la meci.

Cei din Divizia D au anulat partida cu echipa din Făget şi au decis să joace la Lugoj cu colegii de la Liga a III-a.

Formaţia care reprezintă municipiul în cea de-a treia divizie a ţării a participat la opt jocuri în pauza dintre tururi, câştigând şapte partide, în care a marcat 32 de goluri şi a primit nouă.    

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on Gata de start! Fotbaliștii de la CSM Lugoj, victorie la scor cu…CSM Lugoj

  1. Noi va sustinem! Felicitari!

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE