Ultima oră

GALERIE FOTO! Vulturii Lugoj -Millenium Giarmata 0-0 după ce lugojenii au evoluat în inferioritate numerică

Vineri, 19 septembrie, de la ora 17 pe Stadionul Municipal din Lugoj s-a disputat cea de-a IV-a etapă a Campionatului de fotbal divizia C, meci care le-a adus față-n față pe Vulturii Lugoj și Millenium Giarmata. Prima repriză a debutat timid fără ocazii de gol, însă în repriza secundă spiritele s-au încins, iar Vulturii au rămas în inferioritate numerică, după ce Magdaș a fost eliminat după un presupus fault. Cu toate acestea echipa antrenată de Cosmin Petruescu a atacat, creându-și mai multe ocazii decât în prima repriză, reușind în acest fel să nu primească gol, meciul încheindu-se cu o remiză albă, 0-0.

“Anticipam că ne așteaptă un meci echilibrat în compania unei echipe apropiată valoric de a noastră. A fost o primă repriză echilibrată, fără ocazii de gol, în schimb o repriză a doua dominată clar de noi în ciuda inferiorității numerice, inferioritate pe o foarte gravă greșeală de arbitraj. Au fost faze similare, chiar identice însă arbitrul le-a tratat diferit în defavoarea noastră. Este inadmisibil ca pe teren propriu și în fața suporterilor să fim arbitrați în această manieră.”, a declarat Cosmin Petruescu, antrenorul echipei Vulturii Lugoj.

Antrenorul Cosmin Petruescu a aliniat la start jucătorii Iordache, Mânecan, Loga, Miculescu, Ardelean, Dobra, Vînătu, Vlădia, Precupanu, Stoichescu, Magdaș, iar pe parcursul meciului au mai intrat Ivașcu, Semenea, Marta și Radosav.

Rezultatele etapei a IV-a

ACSO Filiaşi – Minerul Mehedinţi 0-0

Vulturii Lugoj – Millenium Giarmata 0-0

ACSVM Craiova – Ştiinţa Turceni 1-1

Pandurii II Târgu Jiu – Minerul Motru 1-1

FC Hunedoara – Nuova Mama Mia Becicherecu Mic și Naţional Sebiş – UTA Bătrâna Doamnă se joacă sâmbătă de la ora 17.

CS Ineu a stat.

Următoarea etapă se va disput vineri, 26 septembrie de la ora 17. Vulturii Lugoj vor juca în deplasare cu FC Hunedoara.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on GALERIE FOTO! Vulturii Lugoj -Millenium Giarmata 0-0 după ce lugojenii au evoluat în inferioritate numerică

  1. Eu am văzut că Magdaş a primit cartonaş galben şi apoi roşu pentru simulare, dar poate mă înşel. Arbitrajul… de-a dreptul tendenţios şi… penibil! Furt pe faţă! Ne-a lipsit Ion Moldovan!

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE