Ultima oră

GALERIE FOTO ! Vulturii Lugoj au fost învinși pe teren propiu de ACS Poli Timișoara, cu scorul de 0-2

MondialVulturii Lugoj au primit sâmbătă, 16 august, vizita celor de la ACS Poli Timișoara într-un meci amical care s-a încheiat cu victoria oaspeților. Meciul a început într-o notă de echilibru, după care ACS Poli a preluat controlul jocului reușind să deschidă scorul în minutul 24, la pauză scorul fiind de 0-1 pentru echipa oaspete. Deși au avut o evoluție bună, Vulturii nu au reușit să-și creeze ocazii clare de gol, oaspeții blocându-le culoarele spre poartă. ACS Poli Timisoara a rămas în inferioritate numerică după ce Stavric a primit în minutul 40 un cartonaș roșu pentru o intrare grosolană , dar conform protocolului dintre cele două echipe, acesta a fost înlocuit câteva minute mai târziu cu Popovic, iar meciul s-a desfășurat în continuare în efectiv complet. Chiar în debutul reprizei secunde, ACS Poli a marcat și cel de-al doilea gol, meciul încheindu-se cu scorul de 0-2.

„Întâlnirea cu Poli a fost una plăcută din toate punctele de vedere, mai puțin din cel al rezultatului, care cred eu că era unul normal, unul scontat ținând cont de diferența de valoare dintre cele două echipe. S-au întâlnit astăzi o echipă de liga I, care va promova și e doar o prezență pasageră în liga a II-a și o echipă de liga a III-a cu jucători tineri care nu are alt obiectiv decât evitarea retrogradării ”, a declarat Cosmin Petruescu, antrenorul echipei Vulturii Lugoj.

Antrenorul Politehnicii, Dan Alexa s-a declarat mulțumit de jocul prestat de elevii săi : “A fost un test reușit, am jucat bine, am avut multe ocazii pe lângă cele două goluri marcate. A fost parcă o altă echipă față de meciul de ieri. Îmi pare rău pentru ocaziile ratate, ratăm destul de mult și trebuie să remediem acest lucru”

Următorul meci se va disputa sâmbătă, 23 august, de la ora 18, între Vulturii Lugoj și Giarmata. Meciul se va desfășura pe Stadionul “Tineretului” din Lugoj.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE