Ultima oră

GALERIE FOTO: Delegație lugojeană la Mako! Modernizarea Spitalului Municipal Lugoj se apropie cu pași repezi

Ungaria 047O delegaţie a Spitalului Municipal ”Dr. Teodor Andrei” Lugoj a fost prezentă marți, 12 martie 2013, la Mako, în Ungaria, unde s-a întâlnit cu conducerea spitalului pentru deschiderea proiectului transfrontalier câștigat de cele două instituții. Delegaţia spitalului din Lugoj a fost formată din 19 persoane, iar evenimentul a debutat la ora 12.30. În cadrul acestuia, fiecare parte a făcut o prezentare a propriei instituții și ceea ce și-au propus pentru viitor.

Mondial

Proiectul are o importanță maximă pentru spitalul din Lugoj dat fiind faptul că aduce în bugetul spitalului aproximativ 750.000 de euro, bani care vor fi folosiți pentru reabilitarea completă a Compartimentului de Primiri Urgențe și pentru dotare cu aparatură medicală. În același timp, vor fi o serie de schimburi de experiență între medicii spitalului din Mako și medicii spitalului din Lugoj, care sper că vor avea ca finalitate creșterea cunoștințelor și nivelul de cunoștințe pe care îl au atât colegii din Lugoj, cât și colegii noștri din Mako. Eu sper să putem duce la bun sfârșit acest proiect, e o premieră absolută atât pentru noi ca și echipă managerială, cât și pentru colegii mei”, a declarat Mircea Șerpe, directorul medical al Spitalului Municipal ”Dr. Teodor Andrei” Lugoj.

Proiectul elaborat în comun de către Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” Lugoj şi Spitalul Clinic „Dr. Diosszilagyi Samuel” din oraşul Mako (Ungaria), depus în cadrul Programului de Vecinătate Ungaria – România 2007-2013 a obţinut o finanţare în valoare de 1,9 milioane euro. Managerul spitalului lugojean, Florin Voichescu este de părere că acest proiect va aduce doar beneficii atât părții române, cât și celei maghiare.

Am considerat la vremea respectivă, când am început să scriem proiectul, că cel mai important segment pe care trebuie să ne axăm în cadrul acestuia este Compartimentul de Primiri Urgențe, care, după mine și nu numai, reprezintă cartea de vizită a unui spital. Accesarea fondurilor europene trebuie să fie în atenția fiecărui manager, indiferent de activitățile profesionale. Am accesat aceste fonduri în ideea că cu ele ne vom perfecționa și serviciile medicale pe care le vom oferi populației vor fi din ce în ce mai bune din punct de vedere calitativ”, este de părere Florin Voichescu.

Un pas important și pentru spitalul din Mako

Conducerea Spitalului Clinic „Dr. Diosszilagyi Samuel” din oraşul Mako (Ungaria) consideră că această investiție este una foarte importantă pentru spital. De asemenea, acesta este de părere că pe lângă realizările acestui proiect, relațiile între cele două orașe se vor dezvolta foarte mult.

“Această investiție care se va realiza în urma proiectului este un pas foarte important pentru spitalul din Mako, pentru că și spitalul din Mako necesită schimbarea ferestrelor, al structurii, al acoperișului și multe altele. De când cunosc conducerea spitalului și conducerea orașului Lugoj, am o experiență foarte pozitivă și pe lângă realizările acestui proiect, consider că și relațiile între cele două orașe se vor dezvolta foarte mult. Scopul proiectului nu este doar dezvoltarea infrastructurală a celor două instituții, ci și relația între cele două spitale atât pe linie profesională, cât și particulară, să continue în cele mai bune condiții”, a spus Dr. Kallai Arpad, directorul Spitalului Municipal Mako.

Modernizarea Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal “Dr. Teodor Andrei” Lugoj ar putea începe din luna aprilie. “Lucrările propriu-zise, ele sunt o parte făcute în activitatea de pregătire a proiectului, urmează să se facă pe partea de infrastructură caietele de sarcini pentru a se organiza licitațiile, iar pe parte medicală, ceea ce intră în atribuțiile mele ca și expert medical în proiect, ele vor demara probabil în luna aprilie în funcție de negocierile datelor cu partenerii din Ungaria”, mai explică Mircea Șerpe.

Ungaria 010

Ungaria 007

Ungaria 014

Ungaria 019

Ungaria 025

Ungaria 030

Ungaria 034

Ungaria 039

Ungaria 056

Ungaria 058

Ungaria 065

Ungaria 082

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE