Ultima oră

Fundația Casa Clementina din Lugoj a primit o vizită pe două roţi din partea danezilor

Fundația Casa Clementina din Lugoj a avut parte de o zi specială luni, 12 septembrie, odată cu primirea unor oaspeți deosebiți din Danemarca.

”De câțiva ani avem o colaborare de succes cu o agenție turistică din Cluj, JS Rejser, care organizează circuite turistice pentru cetățenii danezi, în România, astfel că în fiecare an primim minim două vizite, noi încadrându-ne drept obiectiv turistic social”, a declarat Carmen Kanya, reprezentantă a fundației lugojene.

Deși în acest an fundația a mai primit două vizite, una în luna iunie și una în luna august, evenimentul de luni a fost unul inedit întrucât cei 19 turiști din Danemarca au sosit pe două roți, întregul circuit fiind parcurs pe motoare.

”În linii mari motivele pentru care dorim menținerea unei legături cu acești turiști danezi sunt reprezentate în primul rând de popularizarea proiectelor de succes pe care concetățenii lor le desfășoară în România, implicit în Lugoj, și nu în cele din urmă, pentru completarea imaginii despre România și români”, a conchis Carmen Kanya.

Pentru întâmpinarea oaspeților, tinerii beneficiari ai fundației, împreună cu personalul și ajutați de voluntari, au pregătit masa de prânz, turiștii fiind serviți cu mâncare tradițională din zona Banatului, pentru ca mai apoi să își continue traseul pe meleagurile României.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE