Ultima oră

Fuego vine să le cânte lugojencelor despre dragoste

FUEGODuminică, 18 martie, de la ora 19, la sala Teatrului Municipial „Traian Grozăvescu”, îndrăgitul interpret Paul Surugiu, alias Fuego, va fi prezent cu spectacolul „Iubirea înfloreşte primăvara”.

FUEGODuminică, 18 martie, de la ora 19, la sala Teatrului Municipial „Traian Grozăvescu”, îndrăgitul interpret Paul Surugiu, alias Fuego, va fi prezent cu spectacolul „Iubirea înfloreşte primăvara”. Alături de el, va evolua band-ul format din Cristian Popa – clape, Robert Caloianu – chitară şi Ionuţ Cabaş -percuţie. Regia artistică: Paul Surugiu, sunet: Costin Lungoci, echipa tehnică: Radu Dima, Gabriel Marin, Sergiu Şovăială. Spectacolul este organizat de Asociaţia „Alternative culturale” – Iaşi, prin Agenţia de Impresariat „Ioan Munteanu” din Iaşi. Biletele se găsesc la agenţia teatrului şi costă 40 de lei (în sală) şi 35 lei (la balcon). Orarul casieriei este joi – vineri – sâmbătă, între orele 13 şi 18.

Fuego se află la ora actuală în Basarabia, unde a început turneul „Iubirea înfloreşte primăvara”, care va fi continuat în 25 de oraşe din ţară. Până acum, îndrăgitul interpret a susţinut pe scena Municipalului lugojean două spectacole cu casa închisă, ultimul („Ne-am născut într-o colindă”, în decembrie 2011) având biletele epuizate cu zece zile înainte.

„Publicul din Lugoj l-am cunoscut datorită doamnei Maria Voronca, actriţa dumneavoastră care şi-a pus sufletul acolo, pe altarul teatrului şi trebuie să vă mărturisesc că datorită ei eu am ajuns anul trecut să cânt la teatru la Lugoj. Ea mi-a spus: . I-am răspuns că nu eu decid dacă vin sau nu într-un oraş, nu eu pun pe hartă oraşele şi spectacolele, ci agenţia mea de impresariat, care îmi organizează turneele naţionale. Însă am ţinut cont de ceea ce mi-a spus doamna Maia, pe care am considerat-o întotdeauna ca o mamă, pentru că ea vine de la Turda, unde a jucat mulţi ani la teatrul nostru municipal şi am văzut-o în nenumărate spectacole acolo. Cunoscându-ne la Turda, am rămas prieteni, ne spuneam la mulţi ani de sărbători, de Paşti sau de Crăciun, aşa că am rugat impresarul ca, dacă tot vom fi la Timişoara, să pună şi Lugojul pe hartă, pentru că acolo sunt oameni extraordinari de frumoşi, care iubesc colindele. Cu o săptămână şi jumătate înainte de spectacol, doamna Voronca m-a sunt ca să-mi spună: Asta m-a bucurat, în plus că am descoperit la Lugoj spectatori de teatru, care cunosc arta noastră românească”, ne-a declarat Fuego.

Lansarea noului album romantic „Lacrimi”. Spectacolul „Iubirea înfloreşte primăvara” şi-a luat numele de la şlagărul lui Fuego, lansat acum câţiva ani. „Voi aduce pe scenă toate florile pământului, proiectate pe un ecran mare, cu cântece dedicate iubirii, primăverii şi femeilor care sunt sărbătorite în această lună a Mărţişorului. De altfel, în Basarabia, unde mă aflu acum, există obiceiul ca nu numai bărbaţii să ofere mărţişoare femeilor, ci şi invers – doamnele şi domnişoarele să ofere mărţişoare bărbaţilor”, adaugă Fuego. Cu prilejul spectacolului de la Lugoj, Fuego îşi va lansa, în foaierul Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu”, noul album romantic „Lacrimi”, care cuprinde piese de dragoste. Turneul naţional al lui Fuego cuprinde, în perioada 12-26 martie, oraşele Focşani, Galaţi, Constanţa, Ploieşti, Târgovişte, Braşov, Lugoj, Timişoara, Deva, Târgu Mureş, Piatra Neamţ, Bacău, Botoşani, Iaşi şi Bârlad.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE