Ultima oră

Fuego va susţine duminică un concert de colinde la Lugoj

 

fuegoDuminică, 11 decembrie, de la ora 19, pe scena Teatrului Municipal “Traian Grozăvescu”, cunoscutul interpret Fuego va concerta pentru lugojeni în cadrul unui spectacol de două ore, intitulat „Ne-am născut într-o colindă”.

fuegoDuminică, 11 decembrie, de la ora 19, pe scena Teatrului Municipal “Traian Grozăvescu”, cunoscutul interpret Fuego va concerta pentru lugojeni în cadrul unui spectacol de două ore, intitulat „Ne-am născut într-o colindă”. Paul Surugiu, cunoscut publicului sub numele de artist Fuego, spune despre acest spectacol.
“Într-o lume a decepţiilor zilnice şi a succeselor efemere, mă încăpăţânez să cred că mai avem nevoie de magia colindelor, invitându-vă, din nou, în această călătorie în trecutul sufletului nostru, într-un timp al căutării, al regăsirii, al dăruirii – un spectacol care să ne adune într-o conspiraţie a dragostei, pe toti cei care… ne-am născut într-o colindă”. Cu prilejul acestui spectacol, Fuego îşi va lansa şi albumul „Ne-am născut într-o colindă”, care conţine 15 piese în primă audiţie, orchestrator şi compozitor fiind Alexandru Malschi, un prieten al artistului din copilărie. Albumul va fi lansat în premieră naţională marţi, 6 decembrie, la Galaţi, pe scena Teatrului “Nae Leonard”.

„Este un spectacol de colinde şi cântece de Crăciun care va aduce şi lansarea noului meu material discografic, cu acelaşi titlu. Alături de muzică nu va lipsi nici poezia, care aduce în prim plan naşterea Mântuitorului nostru, Iisus Hristos. Aducem poezia de Crăciun în casele românilor din zona dumneavoastră şi sper ca oamenii să se bucure de asta”, ne-a declarat Fuego. Spectacolul face parte dintr-un turneu naţional în care sunt incluse mai multe oraşe, în toată luna decembrie: Galaţi, Constanţa, Ploieşti, Târgovişte, Braşov, Lugoj, Timişoara, Oradea, Cluj-Napoca, Suceava, Botoşani, Bacău, Iaşi, Bârlad, Focşani, Adjud, Piatra Neamţ, Buzău. După spectacolul de la Lugoj, din 11 decembrie, va urma cel din 12 decembrie, la Opera Naţională Română din Timişoara, tot de la ora 19.

„Am ales să vin la Lugoj pentru că eu nu am mai concertat de mult timp în acest loc. Cu cinci-şase ani în urmă, la teatrul dumneavoastră am cântat alături de doamna Irina Loghin, în proiectul <<Mama şi fiul>>. ţin minte că am avut sala arhiplină şi ne-am bucurat de succes. Pentru că publicul a fost atât de generos prin aplauzele sale, am zis să revin anul acesta la Lugoj, mai ales că aici am şi o bună prietenă, e vorba despre Maia Voronca, una dintre marile noastre actriţe. Chiar vorbeam la telefon înainte de conceperea turneului, iar ea mi-a spus: <<Paul, tu ai fost aici la Lugoj cu doamna Irina Loghin şi ştii ce succes aţi avut. Cred că ar fi cazul să revii!>> – iar eu, împreună cu agenţia de impresariat cu care lucrez, am fost imediat de acord. După spectacol, o să am o sesiune de autografe şi voi lansa albumul în foaierul Teatrului Municipal <<Traian Grozăvescu>>. La Lugoj, voi veni cu trei instrumentişti şi un cor, un backing-vocal cu trei voci foarte bune. Decorurile şi regia spectacolului îmi aparţin, pentru că trebuie să vă spun că eu am terminat şi Actoria”, ne-a mai spus artistul, contactat telefonic.
Fuego este unul dintre cei mai îndrăgiţi cântăreţi români, fapt confirmat şi de obţinerea Discului de Aur, pentru albumul „Ce faci în seara asta, tu?”, în luna martie a acestui an.

 

{jathumbnail off images=”images/Stiri/sitenou/fuego.jpg”}

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE