Ultima oră

Francisc Boldea a fost ales vicepreședintele Asociaţiei Municipiilor din România pentru Regiunea Vest

La Arad avut loc miercuri, 24 august, întâlnirea de înființare a structurii regionale a Asociaţiei Municipiilor din România pentru Regiunea Vest, care are în componență  judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş.

La eveniment a fost invitat și primarul municipiului Lugoj, Francisc Boldea alături de primarii din celelalte 11 municipii ale regiunii vest, respectiv Arad, Timișoara, Lugoj, Reșița, Caransebeș, Deva, Hunedoara, Lupeni, Petroșani, Vulcan și Orăștie.

În cadrul întrevederii s-au discutat problemele cu care se confruntă în prezent municipiile, modalități de rezolvare a acestora, schimburi de bune practici în diverse domenii.

A fost abordată și relația dintre comunitățile locale și administrația centrală, necesitatea transferului de la nivel central la nivel local al unor atribuții privind dezvoltarea economica locală.

De asemenea, s-a discutat și despre accesarea fondurilor europene și promovarea unor proiecte de lege referitoare la activitatea administrației locale.

Pe ordinea de zi, alături de alte probleme organizatorice privind înființarea și funcționarea sucursalei, a fost alegerea conducerii acesteia.

În funcția de președinte al sucursalei a fost ales ing. Gheorghe Falcă, primarul Aradului, iar în cele de vicepreședinți,  prof. ing. Francisc Boldea, primarul Lugojului și ing. Dan Bobouțanu, primarul Hunedoarei.

Înființarea acestei structuri la nivelul Regiunii Vest este de mare importanță pentru dezvoltarea zonei întrucât coagulează eforturile tuturor municipiilor din componență și oferă posibilitatea unei abordări armonioase și coerente a problemelor comune cu care se confruntă aceste localități.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE