Ultima oră

Fotografia – document etnografic

Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj și Biblioteca municipală Lugoj anunță  vernisajul expoziției-concurs național„Fotografia – document etnografic”,, ediția a XIII-a, care va avea loc în 20 septembrie 2017, ora 15:00, la Casa Bredicenilor, strada Victor Vlad Delamarina, nr.4, Lugoj.

Prin această expoziție, care se înscrie în cadrul programului de colaborare dintre instituțiile de profil din țară, dorim să atragem atenția publicului larg asupra valorilor culturii tradiționale. În cursul anului 2017, expoziția-concurs „Fotografia – document etnografic”,  a mai fost prezentată publicului din Baia Mare, Craiova și Târgu Jiu.

Proiectul „Fotografia – document etnografic”, al CJCPCT Cluj, este compus din manifestări diverse precum organizarea unui concurs național de fotografie de autor, expoziţii itinerante în ţară şi străinătate, editarea de albume şi monografii fotografice. Inițiat în anul 2004 cu lucrări realizate de un grup restrâns de fotografi, concursul „Fotografia – document etnografic” s-a dezvoltat pe parcursul timpului într-o competiţie naţională de anvergură, deschisă tuturor iubitorilor de fotografie.

Începând cu anul 2014, expoziția anuală este extinsă cu fotografii reprezentând imagini etnografice din alte țări. În anul 2017, la Secțiunea invitat străin, a expus fotograful columbian, German Mesa Jaramillo cu fotografii care surprind detalii din viața pescarilor din țara sa. Expoziția poate fi vizitată în perioada 20 sept. – 4 oct. 2017.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE