Fotografi din patru țări, la English Pub
English Pub, cunoscutul club de artă lugojean, reia șirul expozițiilor de fotografie artistică cu participarea unor artiști din țară și de peste hotare. Joi, 29 noiembrie, de la ora 19, vor expune artiști din patru țări.
Aceștia sunt: Inge Gottfredsen și Lone Israelsen din Danemarca, Karl Weiss din Marea Britanie, Sergio Morariu din Germania, alături de Lucian Ionică, Dan N. Buruleanu, Mihai Zegrea, Gabriel Brezeanu şi Lucian Luchescu.
Dacă fotografii din țară sunt familiari lugojenilor, cei din străinătate au şi ei cărți de vizită interesante, care merită a fi cunoscute.
Inge Gottfredsen a petrecut doi ani în Groenlanda şi a realizat o serie de fotografii în comunităţile de acolo. O parte din aceste fotografii şi poveştile lor le aduce la Lugoj.
Sergio Morariu este un timişorean născut la Budapesta, în 1943, inginer de sisteme hidraulice, promoţia 1967, cu doctorat în 1990, imigrat în Germania în 1970 şi cu cetăţenie unică gremană. Din 2011 şi până în prezent este organizator al Festivalului Internaţional Street Art de la Timişoara. A făcut multe călătorii, iar fotografiile sunt o cronică a acestora.
În fine, Karl Weiss a mai fost prezent la English Pub. La 1 iunie 2017, el a expus la Lugoj, sub genericul ”London people”. Britanicul, care a predat arta fotografică la Redbridge College din Londra, a celebrat recent 60 de ani de activitate în domeniu.
Aşteptăm cu interes această manifestare artistică internaţională găzduită la English Pub.