Ultima oră

[FOTO] Zeci de toace au anunţat venirea Paştilor la Lugoj

Toaca la Lugoj a sărbătorit în acest an a patra ediţie, nu mai puţin de 12 toace fiind montate lângă biserica cu două turnuri din oraş, aşa cum cere tradiţia în fiecare an

Copiii ansamblului folcloric „Lugojana” şi oficialităţile locale au vestit joi la prânz apropierea sărbătorii Învierii Domnului, după ce participanţii de toate vârstele au bătut, ca în fiecare an, toacele în vecinătatea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj. La eveniment au luat parte şi lugojenii care au participat la slujba dinaintea manifestării, care s-au bucurat de sunetele care vestesc venirea celei mai importante sărbători din calendarul creştin ortodox.

Toaca a răsunat pentru prima dată imediat după ora 12:00, când primarul lugojean a bătut primul în semn de vestire a sărbătorii ce se apropie şi are loc duminică. Apoi, a fost rândul elevilor coregrafului Puiu Munteanu să se alăture celor mari şi să bată toacele la unison. Manifestarea este una cu tradiţie la Lugoj, fiind aşteptată în fiecare an de cei mici şi cei mari în aceiaşi măsură.

„De când eram mic băteam toaca, am bătut-o şi aici la biserică, este o tradiţie frumoasă acum în prag de sărbători, care arată cât de importantă este jertfa pe care Domnul Iisus Hristos a făcut-o pentru fiecare dintre noi. Este bine că păstrăm această tradiţie şi că şi copiii vin în fiecare an să bată toaca şi să prevestească Învierea Domnului”, a declarat pentru Redeşteptarea Francisc Boldea, primarul Lugojului.

Toaca la Lugoj a fost sărbătorită în acest an pentru a patra oară, nu mai puţin de 12 toace fiind montate lângă biserica cu două turnuri din oraş, aşa cum cere tradiţia în fiecare an. De asemenea, peste 50 de dansatori au participat şi de această dată la eveniment, marcând trecerea de la timpul cotidian la cel liturgic. Toaca se bate de două ori în fiecare dimineaţă şi seara, dar mai ales la slujbele lungi de noapte.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

3 Comentarii on [FOTO] Zeci de toace au anunţat venirea Paştilor la Lugoj

  1. Iubitul nostru primar ar face mai bine sa se ocupe de acele strazii pline de gropi si noroi, decât sa-si faca publicitate batând toacele.

  2. Va dati cu parerea complet aiurea! Foarte frumos ca primarul orasului participa la un eveniment asa de frumos! Toaca se bate la Lugoj de secole! Lugojenii au toaca acasa, nu doar la biserica! Nu sunt fan primar, dar are chestii care chiar imi plac!

  3. Cum flutura in vant floaca primarului:))) Cred ca a declansat o furtuna de matreata:)))

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE