Ultima oră

FOTO – VIDEO: Sute de elevi au luat cu asalt sediul jandarmilor lugojeni

MondialLa 3 aprilie, Jandarmeria Română a sărbătorit împlinirea a 165 de ani de existenţă. Pentru a marca evenimentul, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Timiş şi Detaşamentul 5 de Jandarmi Lugoj au organizat astăzi, începând cu ora 11.00, „Ziua porţilor deschise”, la care au luat parte elevi şi cadre didactice din majoritatea şcolilor lugojene.

După scurte prezentări referitoare la atribuţiile Jandarmeriei, la materialele pe care le utilizează, la armamentul uşor şi greu din dotarea instituţiei, la ţinuta jandarmilor şi tehnica auto din dotare, au urmat exerciţiile practice. Printre acestea s-a numărat şi un exerciţiu de interceptare a unui autoturism ce transporta posibili suspecţi şi de imobilizare a unui hoţ cu ajutorul câinilor special dresaţi. Cum era de aşteptat, cei mai mici s-au înghesuit în primele rânduri, să nu piardă nimic din spectacolul oferit de jandarmi de ziua lor.

„Li s-au prezentat exerciţii demonstrative ale subunităţii de intervenţie, exerciţii de dresaj al câinilor de serviciu şi au putut vedea tehnica din dotare, armamentul şi mijloacele de comunicaţii. Totodată, copiii au luat contact cu mediul militar, putând să vadă spaţiile de instrucţie şi pregătire, dar şi altele. Unii copii şi-au manifestat deja dorinţa ca pe viitor să aleagă această meserie. Ne bucurăm că le-a plăcut şi s-au bucurat împreună cu noi”, a declarat pentru Redeşteptarea cpt. Florin Toma, comandant pluton.

La final, jandarmii au fost aplaudaţi de şcolari, care au urmărit cu mare atenţie întreg spectacolul.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE