Ultima oră

[FOTO] Vacanță bogată în activități! 36 de elevi lugojeni, în vizită la Jena

MondialÎn perioada 14– 27 iulie orașul înfrățit Jena  din Germania a fost vizitat de o delegație de 36 de elevi lugojeni, din clasa a VII-a, însoțiți de câțiva profesori. Copii de la toate școlile din oraș, cu rezultate bune la învățătură, dar și câțiva cu o situație materială mai dificilă, s-au bucurat de două săptămâni de poveste.

Vizita a avut loc în cadrul tradiţionalului parteneriat Lugoj – Jena şi a fost organizată de către Asociaţia de prietenie Jena – Lugoj din oraşul partener.

Grupul lugojenilor, condus de prof. Roxana Murariu, a participat la diverse acțiuni interesante, fiind primiți cu căldură. Programul a început cu un tur al orașului universitar Jena. Elevii au putut admira arhitectura deosebită a clădirilor și felul în care modernul se îmbină cu stilul clasic. De asemenea, spre seară lugojenii au participat la o cină festivă alături de primarul orașului, Thomas Nietzsche.

În cea de a treia zi petrecută în Germania, elevii au avut prilejul de a vizita și memorialul de la Buchenwald, reușind să facă în aceeași zi și turul orașului Weimar.

Într-o notă mai optimistă, copiii au avut prilejul să vadă și Der Imaginata Stationenpark, un loc dedicat în întregime imaginației, așa cum îi spune și numele. Aici, elevii au încercat o mulțime de jocuri sau experimente dedicate percepției și gândirii creative.

Lugojenii au colecționat amintiri plăcute și de la parcul acvatic Galaxsea, precum și de la parcul de distracții Belantis din Leipzig. Acesta pune la dispoziția vizitatorilor mai mult de 60 de atracții, pe o suprafață generoasă de 27 de hectare. Elevii s-au distrat de minune, profitând și de vremea prietenoasă. Au vizitat apoi și planetariul ”Best of Show”, precum și Parlamentul orașului învecinat Erfurt.

Poate cea mai ”dulce” activitate cuprinsă în cele două săptămâni a fost vizita la o fabrică de ciocolată, unde elevii au putut observa cum se produce desertul lor preferat, de la bobul de cacao, la produsul finit.

O notă specială a vacanței petrecute la Jena a fost participarea elevilor la meciul dintre FC Carl Zeiss Jena și FC Ingolstadt 04. Oaspeții au câștigat cu 2 – 1, dar entuziasmul cu care elevii au susținut echipa orașului gazdă a fost de neegalat. În plus, lugojeni au primit și o veste bună. Proiectul din cadrul parteneriatului Lugoj Jena cu privire la furnizarea de echipament sportiv școlar va continua în 2019. În plus, în școlile din municipiul nostru vor ajunge și hărți și atlase școlare, atlasuri, cărți și obiecte care să le fie de folos copiilor în clase.

Parteneriatul cu oraşul Jena este unul de excepţie pentru Lugoj și cuprinde toate nivelurile societăţii, de la educație, la sănătate și acțiuni de voluntariat sau binefacere.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE