Ultima oră

[FOTO] Unitatea Militară 01220 și-a deschis azi porțile către elevii lugojeni de toate vârstele, de la grădiniță și până la liceu

Copii de toate vârstele, de la micuții de grădiniță și până la liceeni, au vizitat marți Unitatea Militară 01220 din Lugoj, în cadrul activității ”Armata, o Școală Altfel”. Acțiunea a fost programată între orele 9 și 13, seriile de elevi schimbându-se la fiecare jumătate de oră.

”Prezentăm echipamentul general, de transport, de observare, facem prezentarea armamentului de infanterie și artilerie, avem și un atelier care materializează supraviețuirea, și, nu în ultimul rând, prezentăm oferta Ministerului Apărării în ceea ce privește profesia militară. Cu acest prilej, proiectăm și filme de promovare a instituției și servim tuturor un binevenit ceai”, ne-a declarat comandantul Unității Militare 01220, col. Ion Teca.

La ora sosirii noastre în unitate, copiii erau deja la ateliere și ascultau cu mare interes explicațiile cadrelor militare din cadrul armatei. Unii dintre ei așteptau răbdători să urce în cabina unui autocamion militar, iar alții țineau pentru prima dată în mână o pușcă mitralieră sau un aruncător de grenade.

Iată și câteva opinii consemnate la fața locului. Învățătoarea Daniela Drăgan a venit cu 23 de elevi de clasa I de la Școala gimnazială nr. 2 din Lugoj. Ea spune că ”nu am fost niciodată până acum cu copiii la unitatea militară. Am auzit că sunt activități extraordinar de interesante și, la sugestia colegilor care au mai participat în anii trecuți, am venit aici. Iar copiii sunt foarte interesați să se familiarizeze cu tot ceea ce se găsește aici”.

Învățătoarea Dolores Kiss a adus la unitatea militară 15 copii din clasa a II-a A de la Școala ”Eftimie Murgu”. ”Copiii au fost foarte curioși să vadă ce se face într-o unitate militară și au descoperit mai multe lucruri decât credeau inițial. Chiar acum avem în față niște hărți și încercăm să învățăm ceva și despre ele”, a spus Dolores Kiss.

Ceva mai încolo, un grup de elevi de grădiniță erau adunați în jurul unui tun.

”Suntem de la Centrul de Educație Incluzivă Al. Roșca și am venit aici cu grupa mare și grupa mică de la Grădinița Specială. După cum vedeți copiii sunt impresionați de armament, de camioane, este o activitate super-interesantă nu numai pentru copii, ci și pentru noi, adulții, care nu am mai văzut pe viu așa ceva”, spune, la rândul ei, educatoarea Cristina Velici.

Bucuros de afluxul de copii și tineri din școlile lugojene, comandantul Ion Teca ne-a mai spus că ”ne bucură prezența copiilor și a personalităților de la diverse instituții din oraș care ne-au trecut pragul. Încercăm prin această acțiune să spargem bariera aceea conceptuală, că armata ar fi o instituție închisă. Asta ne-am propus și cred că am reușit. Vom permanentiza astfel de manifestări și, de Ziua Armatei, vom face o nouă prezentare”.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE