Ultima oră

FOTO – Singura parcare securizată de trei stele din România a fost inaugurată oficial cu participare americană

ausnit1Vineri, de la ora 12, a avut loc inaugurarea investiţiei "Parcare de camioane cu staţie de vânzarea carburanţilor, restaurant, motel şi spaţii de servicii", a societăţii Ausnit, Olariu şi Asociaţii din Lugoj.

ausnit1

Vineri, de la ora 12, a avut loc inaugurarea investiţiei „Parcare de camioane cu staţie de vânzarea carburanţilor, restaurant, motel şi spaţii de servicii”, a societăţii Ausnit, Olariu şi Asociaţii din Lugoj.

La eveniment a fost prezent domnul Steven Ausnit, fiul marelui industriaş din perioada interbelică Max Ausnit, în calitate de acţionar al societăţii, sosit din Statele Unite ale Americii, împreună cu nepotul său, Byron Hood.

Cuvântul de bun venit a fost adresat invitaţilor de Steven Ausnit, de nepotul său, Byron Hood şi de Gabriel Olariu care apoi au tăiat panglica inaugurală împreună cu viceprimarul Lugojului, Alin Tech.

A urmat ceremonia de ridicare a steagurilor României, al Statelor Unite ale Americii şi al Uniunii Europene, de către Gabriel Olariu, Steven Ausnit şi Cristian Muntean, în timp ce se intonau imnurile naţionale ale celor două ţări, respectiv, al U.E.

A urmat o paradă a uniformelor statelor implicate în cel de-Al Doilea Război Mondial, inclusiv ale statelor împotriva cărora România a luptat. Colonei SS şi locotenenţi în aviaţia americană au fost domnişoarele de la Asociaţia Militarilor în Rezervă şi Retragere „Lt. erou Petru Laţcu” din Lugoj.

Investiţia inaugurată azi este prima parcare securizată de trei stele din Romania şi se ridică la o valoare de circa 2 milioane de euro. Complexul A&O Truck Stop cuprinde o parcare cu 40 de locuri pentru tiruri şi şapte locuri pentru autobuze, un motel cu 40 de locuri de cazare în zece camere, la al cărui parter se află un restaurant unde se poate lua masa, precum şi săli de relaxare, cu televizoare, internet şi mese de biliard.

Parcarea a fost deschisă deja de câteva luni, însă inaugurarea s-a datorat prezenţei în România a lui Steven Ausnit şi a nepotului acestuia, care mâine va participa alături de colegii săi de la Harvard University la a doua ediţie a Cupei „Max Ausnit”.

{gallery}ausnit-07062013{/gallery}

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


CLOSE
CLOSE