Ultima oră

[FOTO] Sfârșit și un nou început pentru absolvenții de la Colegiul Tehnic ”Aurel Vlaicu”

Elevii claselor a XII-a ai Colegiului Tehnic ”Aurel Vlaicu” din Lugoj și-au luat la revedere de la anii de liceu, printr-o festivitate organizată miercuri, 1 iunie, la Universitatea Europeană Drăgan, începând cu ora 11.

Îmbrăcați în tradiționala robă și plini de emoții aceștia au dat start ceremoniei de absolvire pe tonurile binecunoscutului imn ”Gaudeamus Igitur”, încheind astfel o frumoasă etapă a vieții.

În fața elevilor s-au aflat profesorii instituției, care alături de primarul municipiului Lugoj, Francisc Boldea, le-au adresat absolvenților promoției 2016 cuvinte de apreciere și încurajare în acest punct de cotitură al vieții, amintindu-le că sfârșitul liceului aduce cu sine începutul maturizării.

”Absolvirea liceului este un moment de sfârșit dar și un nou început, o nouă etapă vă așteaptă în față. Cred că pe parcusul celor patru ani de liceu ați primit informații și competențe care să vă ajute în viață și să vă fie de folos pe mai departe. Acum la final vă urez să vă găsiți un loc în lume, unde să fiți fericiți, sănătoși, curajoși și să vă bucurați de realizările voastre. Vă doresc mult succes!”, le-a urat absolvenților Marcela Pop, director adjunct al colegiului lugojean.

La rândul lor, elevii le-au adus dascălilor mulțumiri pentru dedicarea și priceperea cu care i-au ghidat de-a lungul celor patru ani de școală.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE