Ultima oră

[FOTO] Roboții brăniștenilor, făcuți pentru Europa! Elevii colegiului lugojean, calificați la faza națională ”Made for Europe”

MondialConcursul Naţional ”Made for Europe” 2018,  faza judeţeană, şi-a desemnat câştigătorii şi reprezentanţii la faza naţională.

Cu două proiecte prezente în competiție, elevii şi profesorii de la Colegiul Tehnic Valeriu Branişte au dobândit tot atâtea premii judeţene, în timp ce unul dintre acestea va reprezenta Timișul la faza naţională.  

”Suntem foarte mândri pentru rezultatele obţinute. Confirmă profilul european al şcolii noastre. Ştim că fiecare lucru realizat în cadrul unui proiect european, care înseamnă muncă, în primul rând muncă, aduce o valoare adăugată la nivel profesional, social şi chiar personal pentru fiecare participant. Proiectele europene din domeniul educaţiei reprezintă contribuţia noastră  la aşa numita europenizare a României, pentru că, nu-i aşa, da, şi noi putem”, ne-a declarat directorul şcolii, prof. Cosmin Gheorghe.

Elevii Cătălin Burcu și Alexandru Popescu, sub atenta coordonare a profesorilor Sorin Borca și Cosmin Gheorghe, au obținut premiul II, pentru Erasmus+KA102, VET: Youth and training for successful career. Produsul prezentat a fost conceptul foarte actual de Internet of Everything, pe care liceenii lugojeni l-au învăţat şi l–au dezvoltat sub forma unui Târg Online al Firmelor de Exerciţiu.

”Proiectul nostru doreşte să arate că orice tânăr trebuie să aibă dezvoltate competenţe profesionale, spirit antreprenorial şi competenţe digitale. Târgul Online realizat şi prezentat în concurs este o dovadă că se poate”, a spus profesorul Sorin Borca.

Cel de-al doilea proiect, în care s-au implicat elevii Nicolas Novac și Ovidiu Simota, sub îndrumarea profesorului  Robert Boagiu, a luat premiul I, la Erasmus+KA202, VET: IOT DIGI CLASS. Tinerii s-au prezentat cu roboţi creaţi de ei, folosind platforma Arduino şi scheme de codare pentru urmărirea unui traseu, dar și alte competenţe digital tehnice dobândite în urma proiectului european.

”Suntem o şcoală care credem în educaţia tehnologiei digitale. Elevii de la învăţământul profesional şi tehnic trebuie să fie conectaţi la cât mai multe noutăţi de tehnologie digitală. Încercăm, prin toate proiectele pe care le avem, să facem această conectare şi, sperăm noi, ne şi reuşeşte”, a menționat profesorul Robert Boagiu.

Acest proiect va reprezenta judeţul Timiş la faza naţională a concursului Made for Europe, secţiunea Erasmus+KA2, VET.

”Suntem motivaţi acum să ne pregătim pentru faza naţională. Dorim să obţinem un premiu, dacă nu chiar premiul cel mare la secţinea noastră. Credem în proiectul nostru şi vrem să dovedim că derularea unui proiect european în şcoală ne aduce un câştig în primul rând pentru noi, elevii”, susțin elevii Nicolas Novac şi Ovidiu Simota.

Concursul Made for Europe, organizat de către Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Inspectoratele Şcolare Judeţene, reprezintă o modalitate de valorizare şi multiplicare a rezultatelor dobândite de către participanţii la proiectele cu finanţare europeană.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE