Ultima oră

[FOTO] Petrecerea a început! 500 de pensionari din Lugoj se distrează la balul organizat în cinstea lor

Distracția, mâncarea și băutura de calitate au fost la ele acasă, iar pensionarii au dovedit, în ciuda vârstelor înaintate pe care le au, că încă se mențin și pot face față la reprize intense de țopăială

MondialCei 500 de seniori care și-au câștigat un bilet la tombola organizată pentru balul din acest an au început astăzi, în jurul orei 18:00, petrecerea la anualul Bal al Pensionarilor. Organizat de Direcția de Asistență Socială Comunitară din cadrul Primăriei Lugoj, balul este special conceput pentru ca un număr cât mai mare de pensionari din oraș să se poată distra o noapte cu doar 10 lei cât a costat biletul de intrare.

Tichetele au fost împărțite la Casa de Cultură a Sindicatelor, într-o manieră civilizată, mult mai relaxată decât cea din anii precedenți. Organizatorii spun că așteptările le-au fost din nou întrecute, seniorii fiind ca de obicei puși pe distracție.

„Am organizat ca de fiecare dată un bal frumos, fără politică, fără campanie electorală, un bal pentru seniorii orașului, pentru că merită din plin asta. Astăzi le-am spus că le mulțumesc pentru tot, că există și că sunt o parte importantă a comunității lugojene. Sper să se distreze și îi așteptăm și la Revelion”, a declarat primarul Francisc Boldea.

Seniorii lugojeni au petrecut ieșind la nenumărate reprize de dans. Distracția, mâncarea și băutura de calitate au fost la ele acasă, iar pensionarii au dovedit, în ciuda vârstelor înaintate pe care le au, că încă se mențin și pot face față la reprize intense de țopăială.

„Eu am 91 de ani și am participat de fiecare dată la balurile organizate la Lugoj cu mare bucurie. Am trecut prin războaie, mi-au trecut gloanțele pe lângă cap și totuși Dumnezeu a vrut ca eu să trăiesc până la vârsta asta și mă simt foarte bine. O să mă distrez alături de prietenii mei de aici și o să ne simțim bine până pleacă și ultimul senior către casă”, ne-a declarat prof. Nicolae Streian.

Programul artistic a fost și el unul pe măsură, pe scenă urcând interpreta de muzică populară Ramona Ilieși Drăgan, acompaniată de formația sa. Pensionarii nu au plecat acasă fără diplome de participare, premii la tombole, o sticlă de vin și alte surprize puse la cale de DASC și primărie. Petrecerea este încă în toi, urmând să se termine târziu în noapte, cu un tort imens pentru invitați. Balul a avut loc, ca de fiecare dată, la restaurantul Acapulco.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

7 Comentarii on [FOTO] Petrecerea a început! 500 de pensionari din Lugoj se distrează la balul organizat în cinstea lor

  1. hai sa fim seriosi , acum asta e marea problema ca a cheltuit banii cu pensionarii , de ce a fost in aer liber , de artificii de festivalul berii si altele de ce nu va plangeti?

  2. asta ii Romania , nu zice nimeni sa ii ajuti pe batrani , cred un bal pe an ajunge nu 2 …… si culmea nesimtirii participa si pensionari militari cu 40 mil pensie 🙂

  3. Stie cineva cate zeci de mi de euro costa acesta mofturi ale administratiei :)?

  4. Jur ca le-as taia din pensie la comunistii astia care nu au lucrat prea mult la viata lor pe vremea lui ceausescu si care acum il regreta.

  5. Fără să jignesc. Acei bătrâni, probabil fac parte din categoria celor care sunt cumparati cu celebrele cadouri electorale. Si se mai plâng că au pensie mică…

  6. Bataie de joc pentru proprii angajati……….un sistem incredibil putem cheltuii banii pe orice dar sal. decente nuuuuuuuu….. nu sunt bani

  7. Au de ce dansa dovada este cum a ajuns tara iar noi romanii inca dansam si facem pe pinguinii

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE