Ultima oră

[FOTO] Peste 200 de voluntari au strâns 560 de saci cu gunoi din Lugoj! Pompierii și militarii lugojeni, implicați în ecologizare

MondialDe la mic la mare, de la simpli cetățeni, companii și militari, lugojenii s-au implicat sâmbătă, 15 septembrie, în municipiul de pe Timiș la cea mai amplă acțiune de ecologizare organizată de „Let’s Do It”, în parteneriat cu Primăria Lugoj.

“Pe platoul Casei de Cultură s-au adunat oameni iubitori de a face curățenie în orașul în care trăiesc, să arate că sunt persoane cu spirit civic și doresc un oraș curat”, a declarat Alexandru Szilagy, coordonatorul pe Lugoj a campaniei “Let’s do it Romania”.

Campania din Lugoj s-a bucurat de un real succes și a strâns peste 200 de voluntari, dintre care 30 de elevi și cinci cadre didactice de la Colegiul Tehnic „Valeriu Braniște”, 64 de elevi și șase profesori de la Colegiul Național “Coriolan Brediceanu“ , 10 elevi și trei cadre didactice de la Școala Gimnazială Nr. 3, 20 de angajați de la firma Hella, 25 de persoane de la Autoliv, 25 de la Sodexo, cărora li s-a mai alăturat și câte 20 de militari lugojeni de la I.S.U. și M.A.p.N, precum și cetățeni cu spirit civic.

“Este o acțiune civică la care am fost și noi implicați pe bază de voluntariat și la care aderăm cu drag pentru ideea unui mediu, unui oraș, unui habitat mai curat”, ne-a declarat col. Ion Teca, comandantul Unității Militare 01220.

Participanți au reușit să curețe malurile Timișului, piața de vechituri Ocico, zona călăriei, Mondialul Bocșei, ieșire Lugojul către Victor Vlad Delamarina, Cotu Mic și Parcul Ștrandului.

“Mulțumim tuturor participanților pentru timpul și efortul depus pentru un oraș mai frumos și mai curat, Primăriei Municipiului Lugoj pentru asigurarea de mijloc de transport, Departamentului de Mediu, din cadrul Primăriei pentru o colaborare eficientă, Inspectoratului Școlar Timiș, Colegiului Național “Coriolan Brediceanu“ și Colegiului Tehnic “Valeriu Braniște”, Școli Generale Nr. 3, Armatei Române, pompierilor lugojeni, companiilor Hella, Autoliv, Sodexo și nu în ultimul rând cetățenilor cu dorința de a avea un oraș mai curat“, a transmis Alexandru Szilagy.

În urma acțiunii de ecologizare s-au strâns 560 saci, care au fost sortați în 200 saci pentru plastic, 135 saci pentru carton/hârtie, 10 saci pentru metal, cinci saci pentru sticlă și 210 saci pentru gunoi menajer.

Participanții vor fi răsplătiți pentru timpul și efortul depus cu o diplomă de participare pentru a promova voluntariatul.

Sacii cu gunoi vor fi ridicați de către societatea de salubrizare Salprest.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE