Ultima oră

[FOTO] Peste 100 de luptători și-au disputat medaliile la turneul Memorial “Aurel Ciosa”, la lupte greco-romane

MondialEdiția jubiliară, din acest an, a Memorialului “Aurel Ciosa”,la lupte greco-romane, a avut ca motto “Voință! Dăruire!” și a fost declarat de organizatori, drept unul dintre cele mai reușite turnee, de când se organizează această competiție.

Evenimentul, ajuns sâmbătă, 23 septembrie, în al 20-lea an de desfășurare, a reunit, pe salteaua Sălii Sporturilor I.K. Ghermănescu, peste 120 de sportivi, printre aceștia participând la lupte și trei campioni europeni.

Concursul a fost rezervat tinerilor luptători de la grupele de copii (2007-2008-2009-2010), junior II (2000-2001), juniori III (2002-2003) și junior IV (2004-2006). Oaspeți de onoare ai întrecerii au fost mari glorii sportive, care au făcut cinste luptelor lugojene de-a lungul timpului, precum Claudiu Zanier (campion european la lupte libere, la 19 ani-Split, 1972), Tiberiu Horvath (multiplu medaliat național și internațional, membru al unei familii de mari luptători lugojeni) și mai tânărul Robert Papp (campioan european de junior, la 19 ani, la lupte greco-romane, în 2008, în Slovacia, la Kosice, medaliat cu bronz la mondialele de juniori,  din 2008, la Istanbul și la mondialele universitare din 2012, în Finlanda, la Tampere).

Alături de acești mari luptători au stat două sportive de perspectivă (descoperite la Școala George Gârda din Mănăștiur) care s-au afirmat la numeroase turnee naționale și internaționale: Roxana Țif (campioană europeană de cadeți în 2017, la Sarajevo, campioană Balcanică în 2015, componentă a lotului național) și Amalia Popovici (multiplă campioană națională și locul VII la Campionatul European pentru juniori III, ediția 2017, componentă a lotului național).

La deschiderea oficială a competiției a luat parte și fostul luptător Gheorghe Bologa, fost președinte al Asociației Județene de Lupte Timiș, care a fost desemnat să transmită placheta omagială familiei fostului mare antrenor lugojean.

Arbitrajul a fost asigurat de un corp de profesioniști format din Vasile Gui, arbitru internațional, lugojeanul David Szabo, arbitru internațional, lugojeanul Ionuț Eneșca, arbitru republican, Carol Both, arbitru republican, Sebastian Gavrilă, arbitru republican și veteranul arbitru internațional, Ion Ionescu, care a primit din partea organizatorilor și a Clubului Sportiv Școlar Lugoj o plachetă de onoare pentru întreaga activitate de arbitru, antrenor și sportiv, care i-a fost înmânată de profesorul Simion Moatăr, directorul CSȘ Lugoj.

Pe saltea s-au luptat sportivi reprezentând 11 cluburi: CSȘ Lugoj, CSȘ Gloria Arad, CS Glugovăț 2010, CSȘ Nr. 1 Timișoara, CS Satu-Mare, CSȘ Nr. 2 Baia-Mare, CSȘ Drobeta-Turnu Severin, CS Caraiman Bușteni, CS Heracle Timișoara, CS Heracle Moldova și CSA Steaua București.

Pentru CSȘ Lugoj au luptat 23 de sportivi, din municipiul de pe Timiș și centrul satelit din Mănăștiur, pregătiți de antrenorul emerit Avrămuț Todorescu și fostul campion național Laurențiu Macarei, cei care s-au ocupat de bună desfășurare a acestui turneu memorial. Pe podium au urcat 12 luptători legitimați la CSȘ Lugoj.

Cele mai bune evoluții le-au avut Antonio Bozgan și Andrei Novăcescu, care s-au clasat pe primul loc la 47 kg, respectiv 54 kg, la nivelul copii.

Locul doi a revenit luptătorilor Mario Săvulescu, 22 kg, Alex Gross, 31 kg și Sergiu Brat, 54 kg, la copii,  Ovidiu Ștefanovici, 29 kg, la juniori IV, Otniel Ritter, la juniori III și David Ritter, 58 kg, la juniori II.

Pe poziția a treia au urcat Mario Novăcescu, 29 kg și Andrei Moldovan, 33 kg, la copii, Abel Toma, 38 kg și Denis Mihuț, 46 kg la juniori IV.

“Prin prezența numeroasă și prin valoarea sportivilor și a cluburilor participante consider că această ediție jubiliară a fost una dintre cele mai reușite turnee memoriale de până acum. Au putut fi văzuți la lucru trei campioni europeni, iar nivelul competiției a fost unul foarte ridicat cu meciuri foarte puternice și interesante”, a spus profesorul Avrămuț Todorescu.

Fostul antrenor lugojean, Aurel Ciosa, a cărui memorie este dusă mai departe de tinerele generații de luptători s-a născut în 1932, într-o familie în care luptele au reprezentat o tradiție. Întreaga sa viață a fost structurată în afirmarea sportului luptelor, iar în 1972 devine titularul catedrei de lupte greco-romane a Clubului Sportiv Școlar Lugoj.

Aurel Ciosa s-a remarcat atât ca antrenor, dar și ca luptător și a fost respectat pentru caracterul său puternic, pentru dăruirea sa ca dascăl și formator de sportivi și pentru calitatea de rafinat psiholog. Activitatea de valoros antrenor i-a fost răsplătită prin titlul de “Maestru Emerit”.

Aurel Ciosa, cel care a pregătit generații de luptători ce au cucerit titluri naționale, balcanice sau mondiale, va rămâne un simbol al dăruirii, al bărbăției și al performanței sportive. La buna organizare a Memorialului Aurel Ciosa și-au adus contribuția CSȘ Lugoj și Primăria Lugoj.             

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE