Nesimţirea pare că nu are limite pentru lugojenii care refuză să arunce gunoiul acolo unde îi este locul. Recent, alte două gropi de gunoi clandestine au apărut în oraş. În primul caz este vorba despre parcarea din spatele Sălii Sporturilor „Ioan Kunst Ghermănescu” de pe strada Timişorii. Aici, mormanele de gunoaie au apărut recent, fiind alcătuite din cutii goale de electronice, crengi de copaci, resturi de la alimente, dar şi mobilă veche şi alte deşeuri.
La fel este situaţia şi în spatele staţiei de benzină OMV, tot de pe strada Timişorii. Acolo, aşezate de-a lungul unei clădiri dezafectate, stau înşirate zeci de kilograme cu deşeuri menajere. Poliţiştii locali sunt depăşiţi de situaţie, aceştia fiind în continuă patrulare pentru a-i depista pe cei care aleg să îşi bată joc de mediul înconjurător şi să arunce resturile pe unde apucă.
„Acest fenomen de aruncare a gunoiului pe raza municipiului Lugoj în ultima perioadă a devenit un obicei prost, pregnant, pe care încercăm să-l stăvilim cumva. Cuantumul amenzii, după modificarea hotărârii de consiliu local, a crescut şi se situează între 500 şi 2.500 de lei”, ne-a declarat Florin Dumitru, şeful Poliţiei Locale Lugoj.
Cazurile de gropi de gunoaie clandestine se înmulţesc de la o zi la alta. Mai mult, chiar dacă Salprestul a făcut curat în multe dintre aceste locuri, oamenii nu se dezvaţă prea uşor, locaţiile fiind din nou folosite după curăţare pentru aruncarea de resturi de toate felurile. Un exemplu este cel de la groapa de la intrarea în oraş dinspre Victor Vlad Delamarina, acolo unde, la nici o săptămână de la strângerea gunoaielor, alte deşeuri au fost depuse în mod ilegal în acelaşi loc.
ia va rog redesteptarea veniti sa filmati si in spate la corcodel sa vedeti ce e pe jos linga containerul de sticle de care salprest a uitat de foarte mult tim sa -l curete ,noroc ca avem boschetari –aici nici nu se matura –e groapa de gunoi si wc public,dar nu intereseaza pe nimeni–bine ca ne maresc tariful la gunoi destul de des
eu sunt de parere ca la noi fara sanctiuni nu se mai poate,si ma intreb dece nu se dau sanctiuni celor care isi arunca mizeria pe unde pot,dar cine sa-i prinda ?politia si daca ii vede nu zice nimic
De ce nu suna nimeni la politie,locatarii care sunt vecini cu aceste gropi de gunoi,mormane întregi și nimeni sa nu vadă nimic…probabi tot ei arunca altfel nu-mi explic situația!
stimate domn sau doamna cei care arunca la intimplare gunoiul nu vin ziua sa fie vazuti,ei vin la ore tirzi ,si in cazul acesta nu noi cetateni trebuie sa-i urmarim–politia locala sa-si faca treaba ,intra in atributia lor
Gramezi de gunoaie sunt chiar si in centrul orasului, in fata blocului de langa Biblioteca , foarte aproape de Primarie. Nu le vede nimeni ? In curand ne vor ataca sobolanii pe strada.
Domnule primar,domnule ghera cautati o solutie pentru a nu mai umbla prin gunoie in cartiere.Am crezut ca daca sunteti lugojan si banatan va place si curatenia dar se pare ca e invers ,va place mizeria .Stiu ca sunt oameni certati cu bunul simt ,dar acestia trebuie depistati si samnctionati.Dar nici salprest nu isi face treaba cum ar trebui pentruca noi vedem ca nu vin cu lunile prin cartiere sa mature si in alte locuri nu vin deloc.Circul in multe localitati din tara dar gunoaie pe strazi nu am vazut asa ca la lugoj.Chiar daca nu e lux dar daca e curat orasul are alta fata ,si demonstreaza ca sunteti un om gospodar.Va rog gasiti o rezolvare in privinta curateniei din oras.