Ultima oră

[FOTO] Mitropolitul Banatului, alături de lugojeni! Sute de credincioși au venit la slujba de sfinţire a apei de la Troiţa ”Izvorul Tămăduirii”

foto: Gabriel Brezeanu

Mondial

În Vinerea Luminată, 3 mai, Înalt Prea Sfinţia Sa Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, s-a aflat din nou în mijlocul credincioşilor lugojeni, la manifestarea prilejuită de ”Sfinţirea Apei – Izvorul Tămăduirii”, la Troiţa din cartierul Cotul Mic,

Manifestarea, ajunsă la ediţia a XII-a, a început la orele 16,30 în prezenţa autorităţilor locale și judetene, primarul Francisc Boldea și președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, și a sutelor de lugojeni.

Binecuvântarea şi sfinţirea apei au fost oficiate alături de protopopul Lugojului – Ioan Cerbu, preoții Cristian Cerbu, Alin Vărzaru, Dorel Cimponeriu, Traian Birăescu și părintele Emanuel Gafița, preot militar al Garnizoanei Lugoj.

Momentele artistice au fost susținute de către Ansamblul Lu¬gojana alături de formația Titel Bres-toviceanu și soliștii Toni Bagiu, Andra David şi Denisa Lupulescu.

Evenimentul a fost organizat de către Protopopiatul Ortodox Lugoj – protopop Ioan Cerbu, Biserica Sf. Ioan Botezătorul – preot paroh Ioan Vărzaru.

Foto: Gabriel Brezeanu

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE