Ultima oră

[FOTO] Mici, bere, papuci second hand si cojoace la a treia ediție a Serbărilor Toamnei la Lugoj

Speriați și de vremea schimbătoare, lugojenii nu s-au înghesuit la festival ca în alte dăți, numărul de persoane prezente fiind cu mult mai mic decât la Sărbătoarea Berii sau Ruga Lugojeană.

Lugojul este gazda Serbărilor Toamnei în acest weekend, o manifestare care are ca scop vestirea anotimpului dintre vară și iarnă prin muzică, dans și voie bună. Aflată la ediția cu numărul 3, după un an 2013 în care sărbătoarea a fost anulată, manifestarea a început vineri, 3 octombrie, cu o seară dedicată muzicii populare. Speriați și de vremea schimbătoare, lugojenii nu s-au înghesuit la festival ca în alte dăți, numărul de persoane prezente în public fiind cu mult mai mic decât la Sărbătoarea Berii sau Ruga Lugojeană.

Pe lângă micii și berea tradiționale la astfel de evenimente, comercianții din acest an au luat prin surprindere cu altceva centrul orașului, acolo unde și-au scos la vânzare papucii „la kilogram”, pe care i-au înșirat la vedere, la doi pași de asfaltul străzii Nicolae Bălcescu. De asemenea, din ofertă nu au lipsit nici cojoacele, expuse aproape artistic, în apropierea scenei vechi de pe platoul Casei de Cultură.

În prima seară a festivalului, pe scenă au urcat artiști consacrați, dar și debutanți ai muzicii populare din Banat. Au încântat publicul Ramona Viţa, Liliana Laichici, Camelia Bojin Ceocu, Dana Gruescu, Ionică Ivan, Ramona Ilieş Drăgan, Georgiana Viţa, Laura Laurenţiu, dar și dansatorii Ansamblului Folcloric „Lugojana”, pregătiţi de coregraful Puiu Munteanu.

Seara de sâmbătă a fost dedicată muzicii ușoare, invitații care au prestat în fața lugojenilor fiind Desant, Rockabil și Compact. Concertele trupelor au început la ora 20:00, câteva sute de lugojeni fiind prezenți în fața scenei pentru a urmări programul pregătit de organizatori. Și de această dată, vremea rea s-a dovedit a fi un impediment major pentru spectatori, care au preferat să plece spre case mai devreme decât se obișnuiește la asemenea evenimente în aer liber.

Serbările Toamnei se încheie la Lugoj duminică, 5 octombrie. Din programul ultimei seri, care începe la ora 18:00, fac parte formațiile de copii și tineret ale ansamblului „Lugojana”, cu dansatori și interpreți vocali, dar și solistele Mari Jana și Tanja Savic din Serbia. Finalul evenimentului va fi marcat de un foc de artificii.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

5 Comentarii on [FOTO] Mici, bere, papuci second hand si cojoace la a treia ediție a Serbărilor Toamnei la Lugoj

  1. Nu a fost atata lume pt ca lipseau tiganii care acuma sunt in strainatate si doar de ruga vin cu miile sa sparga seminte pe faleza din Lugosch

  2. Comercianții nu au nicio legătură cu denumirea evenimentului. O nouă chermeză ce distruge centrul orașului, și asa vai-samar …

    • de ce trebuie la orice sa comentezi,tie iti convine ceva in viata asta ta?

      • Îmi convin lucrurile bine făcute. Iar oraşul nostru este administrat ah-hoc. Cinematograf inaugurat, dar neuitlizabil ; bazinul are n termene de inaugurare ; la piaţă locurile au fost distribuite cu dedicaţie, etc. În concluzie, baroniada Boldea trebuie să se încheie. Într-un an şi jumătate, sau chiar mai repede (prietenii ştiu de ce!)

        • martinescu ce a facut 12 ani de mandat? cateva fantani,boldea macar a facut lugojul sa arate ca un oras european.si sincer nu poate boldea sa faca nimic pentru ca domni din pnl nu sunt de acord cu proiectele fie bune sau rele de cand s-a rupt alianta USL pentru ca asa dicteaza domnii de la capitala, domnii din ACL condusa din umbra de marinarul COMENTARIU MODERAT.

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE