Ultima oră

[FOTO] Lugojul a pedalat 10 kilometri până în cartierul ITL

Paștele catolic și Floriile pentru religia ortodoxă au fost celebrate pe bicicletă de pasionații vehiculelor pe două roți din Lugoj, la o nouă tură organizată sub egida campaniei „Lugojul Pedalează”. Tura din prima duminică a lunii aprilie a început la ora 16:30, de pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor, de unde peste 100 de bicicliști au plecat spre cartierul Iosif Constantin Drăgan în coloana deja bine cunoscută.

Decizia organizatorilor de a realiza o tură prin cartierul ITL a venit după ce mai mulți bicicliști din oraș le-au cerut acestora ture mai lungi și mai antrenante, având în vederea îmbunătățirea vremii de afară și nerăbdarea tot mai mare a lugojenilor de a scoate bicicletele pe străzile orașului. De asemenea, trecerea prin ITL a avut ca scop invitarea locuitorilor din acest cartier de a se alătura mișcării bicicliste aflate la doi ani și jumătate de activitate.

„Din cauza că mulți participanți au solicitat o tură mai lungă, ne-am gândit să includem și cartierul ITL în traseul nostru de astăzi, într-o tură care are 10 kilometri și este cea mai lungă de până acum. La final de tură am poposit în skate park”, a declarat pentru Redeșteptarea Alin Roșu, organizator.

Ultima acţiune a cicliştilor înainte de cea din duminica Paștelui catolic a fost cea de sâmbătă, 28 martie, de Ora Pământului, eveniment care, prin implicarea Primăriei şi a şcolilor, a fost cel mai de succes organizat vreodată de Earth Hour la Lugoj.

Campania Lugojul Pedalează a luat fiinţă în prima duminică a lunii noiembrie 2012 şi de atunci în fiecare lună lugojenii au ocazia de a participa la activităţi ecologice şi sociale în aer liber alături de organizatorii Clubul de Turism Concordia, Redeşteptarea şi Go Media. Parteneri media sunt Nova FM și Ten TV.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

4 Comentarii on [FOTO] Lugojul a pedalat 10 kilometri până în cartierul ITL

  1. Don Pedala nu mintii ca nu sti ca cei de la Lugojul pedaleaza au adus si au facut acele dealuri pentru ciclism extrem ,nu Boldea si nici Primaria.Tot cei de la Lugojul pedaleaza trebuie sa le duca de acolo .Asa ca nu mai face parte din categoria intunecatiilor care nu fac nimic pentru Lugoj si lugojeni ci doar mint si jignesc.

    • Întreb și eu. Cine îi finanțează pe cei de la Lugojul Pedalează?. Nu cumva Primăria Lugoj?.

      • Destept esti Nelu ! Foc! Eu nu stiam si nu stia nimeni nici din Lugoj, nici de pe aceasta planeta! E o noutate cosmica: la Lugoj nu se ocupa primaria de administratia domeniului public al orasului. De acolo nu vin comisioane? Asa ca cine doreste poate sa aduca basculante de prundis unde pofteste, chiar si in parcul primariei! Boldea nu are nici o atributie decat cu banerele electorale! Aha, de frica DNA-ului acum o da pe pedalat!

  2. Au pedalat cumva, insotiti de masina politiei comunitare, si peste gramezile de prundis pe care li le-a montat Boldea in parcul Enescu? Ar fi fost cazul sa-si includa in traseu si trecerea peste tampeniile alea !!! Foarte important si foarte original ar fi fost !

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*