Ultima oră

[FOTO] Istoria dacilor, adusă în prezent prin creativitate la FOA

Asociația ”Fusion of Arts” din Lugoj, în colaborare cu Școala de artă ”Dimitrie Stan”, prin activitățile organizate în această săptămână, le-a oferit elevilor lugojeni oportunitatea de a călători în timp, în trecutul istoric.

În cadrul ”Tabărei Dacice”, desfășurată în perioada 18-22 iulie, o serie de 20 de copii au făcut cunoștință cu îndeletnicirile și obiceiurile străbunilor daci, la eveniment fiind programate ateliere și manifestări aparte.

”Copiii au fost în tabără de începând de luni, iar fiecare zi a adus o altă tematică și de asemenea în fiecare dimineață s-a vizionat un film de 50 de minute, o oră, prin care le-a fost prezentată adevărata istorie a dacilor, pentru ca pe urmă să înceapă atelierele efective. Luni au avut amuletă dacică cu simbolistică, marți am organizat o vizită la muzeu pentru a vedea oale din perioada tracică, fiind în același timp o aventură în care am pornit în căutare de simboluri, iar mai apoi cei mici au desenat și pictat scuturi dacice. Ziua de miercuri a fost rezervată atelierului de croitorie, unde s-au confecționat opinci și căciuli dacice, pentru ca joi să fie alături de noi, în tabără, membri ai Archery Club Lugoj, care au desfășurat, împreună cu cei mici, diverse jocuri medievale”, a declarat profesoara Flavia Rosana Căpraru.

În urma taberei, vineri, 22 iulie, începând cu ora 12, a fost organizată o serbare, prin care au fost evidențiate roadele muncii elevilor, printr-o expoziție cu lucrări, iar atât cei mici, cât și părinții, au avut parte de  surprize care mai de care mai speciale.

Finalul taberei a adus în prezent simboluri, confruntări istorice dar și recitări ale scrierilor despre poporul dac, lăsate moștenire de marii învățați ai lumii.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE