Ultima oră

[FOTO] Gunoaiele, în vizorul voluntarilor! Elevii lugojeni curăță orașul

Zeci de elevi de la Colegiul Tehnic Valeriu Braniște și de la Colegiul Național Coriolan Brediceanu, alături de profesori, s-au strâns încă de la primele ore pe platoul Casei de Cultură pentru a face curățenie generală în Lugoj, în cadrul campaniei naționale Let’s do it România!

Tinerii voluntari au primit de la coordonatorul județean, lugojeanul Alex Szilagy, mănuși și saci în care vor aduna gunoiul.

O parte din liceeni au fost transportați cu un autobuz spre zona centurii ocolitoare a Lugojului, un punct al orașului unde pare că devine o mini groapă de gunoi a municipiului, fiind o parte în care an de an fost voluntarii Lets do it România! Au strâns zeci de saci, de câte 120 de litri, de gunoi.

Alte două grupe de elevi s-au împărțit pe cele două maluri ale Timișului, aceștia urmând să strângă deșeurile pornind de la pasarela pietonală de la piață și până la podul din Cotu Mic.

Alte zone vizate de tinerii voluntari sunt parcurile orașului.

Gunoiul strâns de copii va fi ridicat de societatea Salprest.

O noutate în acest an este că și oamenii din satele din zona Lugojului s-au implicat în proiectul național de curățenie, unii asigurându-și singuri saci și mănuși, fiind toți sub atenta îndrumare a coordonatorului județean Alex Szilagy.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

5 Comentarii on [FOTO] Gunoaiele, în vizorul voluntarilor! Elevii lugojeni curăță orașul

  1. Doamna profesor ,eu am spus ce vad in oras si nicidecum nu am generalizat.Sa nu imi spuneti ca dv nu vedeti tinerii care stau in locurile mentionate de mine facind mizerie ,si la citiva pasi de ei sunt cosuri de gunoi.Am vazut si copii care chiar au mers sa arunce o hirtie sau ce au avut in mina la un cos.Totul depinde de educatia din familie si di scoli,iar aceasta nu exista ar trebui organele abilitate sa ia masuri si probabil s-ar rezolva problema.Mentionez ca daca le-am atras atentia sa nu scuipe semintele jos am fost jignit de copii de 14-15 ani

  2. Cea mai mare mizerie o fac adultii, lipsa de educatie a generatiei comuniste.

  3. dar cine face mizeria >nu cumva tot acesti elevi care stau pe maluri prin foisoare ,prin parcuri si arunca seminte ,tuburi de bere sau suc ,pungi ,tigari si tot felul de alte gunoaie ––-ar trebui educati sa nu mai faca mizerie –-treci pe linga ei si ii vezi cu picioarele pe banci scuipind si urlind ca la balamuc

    • Daniela Popovici // 24 septembrie 2016 at 17:35 // Răspunde

      Probabil ca partial aveti dreptate, dar in mod sigur nu sunt ACEEASI elevi!
      Iar ce am vazut azi pe campul de la Moara Spaneasca sigur depaseste capacitatea unor elevi de a polua mediul: bucati de masini dezmembrate (portiere, spoilere, mochete, parbrize sparte, piese de motor, etc.), PET-uri (cu nemiluita!), plase cu scutece murdare, covoare, fete de mese, bucati de linoleum, pantofi, sine de perdele, resturi de la taierea copacilor sau vitei de vie, cacuciucuri de masini, obiecte din gospodarii (lighene, galeti, carucioare si premergatoare pentru copii, sticle, borcane, etc.), moloz, moloz, moloz, etc.; toate aruncate care si unde s-a putut, printre balarii; pe unele nu le-am putut nici macar ridica, pentru ca, dandu-li-se foc, efectiv s-au lipit de sol!
      In total, am strans cam 130 de saci de gunoi (de 90 si 120 de litri) si o gramada de aceeasi marime din obiectele mari, care nu au putut fi introduse in saci!
      Toate aceste obiecte au fost, in mod evident, aduse si abandonate de ADULTI „gospodari” care probabil si-au facut curat prin gospodarii, „maturand” gunoiul sub presul Naturii… Iar copiii invata sa faca in primul rand ce vad acasa! Scoala se straduie de multe ori tocmai asta sa faca: sa EDUCE comportamentele eronate invatate acolo!
      Iar scopul unor actiuni ca aceasta de azi nu este sa faca curat (75 de copii si 5 cadre didactice nu pot repara ce strica 30000 de locuitori!) ci sa atraga atentia asupra unei probleme a TUTUROR!
      Asa ca haideti sa nu generalizam, sa minimalizam munca unor voluntari (putini, dar hotarati) si sa nu aratam cu degetul ce nu este cazul…
      Multumesc.
      prof. Daniela Popovici, Colegiul National „Coriolan Brediceanu”

    • Cu siguranta nu aceeasi elevi, gandeste putin….

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE