Ultima oră

FOTO GALERIE! O lugojeancă a alergat 61 de km alături de Vasile Stoica, de la Timişoara până la Lugoj

Diana Crăiniceanu a alergat timp de 8 ore şi 45 de minute până pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor

MondialDemonstraţie de voinţă şi dăruire sâmbătă din partea celor care s-au adunat să-l susţină pe Vasile Stoica în plecarea sa spre cel mai sudic punct al Europei. Membrii Alergotura au fost alături de sportivul paraplegic lugojean care a plecat într-o nouă aventură spre insula Gavdos, Grecia.

Ziua de sâmbătă a debutat cu o alergare de la Dumbrăviţa până în Timişoara unde Vasile a avut o oprire la Consiliul Judeţean Timiş. Apoi, s-a pornit spre Lugoj, Stoica fiind însoţit de opt persoane pe întreaga distanţă de la Timişoara la Lugoj.

Dacă o parte au făcut cu schimbul, având maşini de susţinere, trei tineri, între care şi lugojeanca Diana Crăiniceanu, au alergat pe lângă fotoliul rulant pe întreaga distanţă, 61 de km, până pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor din Lugoj.

Diana ne-a povestit cum şi-a petrecut cele aproape nouă ore de alergare pe DN6.

„Pentru mine a fost un test fizic, dar mai ales psihic. Mă bucur că am reuşit, nici nu mi-am propus o limită de kilometri, pentru că îmi doream să alerg pe întreaga distanţă”, se destăinuie lugojeanca al cărei record de alergare era de 21 de km până acum.

Pentru a rezista, Diana s-a hidratat şi s-a hrănit corespunzător pentru ca organismul său să reziste:

„La fiecare parcare găsită de maşina de suport, cam din oră în oră, am făcut câte o oprire de 1 minut unde consumam batoane de cereale, ciocolată, mere, zmeură, curmale uscate şi banane. Chiar am mâncat şi o felie de pizza vegetariană pe care un coleg o avea cu el, iar în Belinţ m-au oprit vânzătorii de legume şi fructe şi mi-au oferit ei piersică şi pară”.

După 8 ore şi 45 de minute, tânăra a ajuns pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor unde o aştepta şi restul plutonului, ea rămânând la un moment dat într-un ritm mai încet.

„Nu m-am putut ţine de Vasile şi de ceilalţi colegi, dar am mers în ritmul meu, fiind doar eu şi muzica din căşti”, glumeşte Diana.

De la sensul giratoriu de la Coştei, s-a mai alăturat alergării şi lugojeanca Rodica Drăgoi, împreună cu Alex Szilagy, reprezentantul Lugojul Pedalează. Rodica Drăgoi l-a însoţit pe Vasile Stoica şi a doua zi, împreună cu Samuel Nache, până la Buziaş, preţ de 25 de km.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE