Ultima oră

[FOTO] Fii mai bun, fii Moș Crăciun! Peste 6.000 de lei s-au adunat la evenimentul organizat de FOA Lugoj

MondialAsociația Fusion of Arts din Lugoj a organizat la sfârșitul săptămânii trecute un deosebit eveniment caritabil în care s-au implicat aproape toate școlile și liceele din oraș, precum și câteva ONG-uri.

Sub deviza ”Fii mai bun, fii Moș Crăciun!”, a fost organizat joi, 6 decembrie, în incinta Teatrului Municipal ”Traian Grozăvescu”, un spectacol caritabil în cadrul căruia au urcat pe scenă peste 200 de copii, oferind celor din sală un program artistic plin de culoare și veselie.

Vineri, 7 decembrie, proiectul Fusion of Arts a continuat cu Târgul de Crăciun, găzduit de Universitatea Europeană ”Drăgan”.

La eveniment, elevii lugojeni au participat cu decorațiuni confecționate de ei, în ton cu sărbătorile care se apropie.

Vizitatorii au avut prilejul să achiziționeze obiectele care le-au plăcut, banii adunați fiind ulterior donați unui băiat cu probleme de sănătate, din Lugoj.

În cele două zile s-au adunat 6.072 lei, fapt care demonstrează că sărbătorile reprezintă cel mai bun prilej pentru a insufla celor mici dorința de a ajuta și a face bine.

”O explozie de creație, de lucruri minunate care au încântat publicul și care chiar au contat. Cazul din acest an, Denis, un copil special și minunat, a plecat acasă cu suma de 6072 lei, un gest de bunătate, de dărnicie și noblețe pe care doar împreună am reușit să îl realizăm, cu voi copii minunați, dragi profesori, dragi părinți și mai ales cu voi, dragi lugojeni. Mulțumim Primăriei Municipiului Lugoj pentru cofinanțare, Teatrului Traian Grozavescu și Universității Europene Drăgan pentru găzduire, dar și vouă, tuturor celor care ați fost alături de noi și ați făcut posibil acest miracol de Crăciun!”, transmit organizatorii.

Un eveniment reușit, care arată că munca în echipă creează miracole de Crăciun, chiar și pentru cei care nu îndrăznesc să mai creadă în ele.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE