Ultima oră

[FOTO] Elevii de la Colegiul Tehnic ”Valeriu Braniște” se specializează în Portugalia

Colegiul Tehnic ”Valeriu Braniște” din Lugoj continuă seria proiectelor dezvoltate peste hotar, prin participarea la o mobilitate desfășurată în Portugalia, în perioada 18-24 iulie.

O echipă formată din trei elevi de la domeniul Electronică şi automatizări, respectiv Ionuţ Adrian Vecliuc (clasa a XI-a), Alexandru Santo (clasa a X-a) şi Antonio Giany Tomescu (clasa a IX-a), coordonaţi de profesorii Robert Boagiu şi Gabriel Valentin Lupşa, au luat parte la proiectul Digitizing educational and training environment with IOT Apps, ce a avut loc la liceul Agrupamento de Escolas de Vale de Ovil din localitatea Baião.

Alături de Colegiul Tehnic ”Valeriu Branişte” şi școala gazdă, celelalte organizaţii partenere sunt: Kadri Şaman MTSO Vocational and Technical High School din Mersin (Turcia), Intercia Digital S.L. din Huelva (Spania) şi Istituto Tecnico Industriale Statale G. Feltrinelli din Milano (Italia).

”În cadrul proiectului s-au efectuat aplicaţii pe platformele Arduino şi Raspberry PI 3, platformele fiind conectate cu ajutorul dispozitivelor Bluetooth şi WI-FI, apoi controlate şi gestionate cu ajutorul telefonului smart. După conectare, s-a realizat şi programarea senzorilor de temperatură şi umiditate, inclusiv transmiterea informaţiilor pe o tabletă cu sistem de operare Android”, a declarat prof. Robert Boagiu.

În timpul liber s-au organizat vizite la principalele obiective turistice din Baião şi Porto, la Centrul de cercetări tehnologice în industria metalomecanică din Porto. De asemenea, echipa lugojeană s-a putut relaxa într-o plimbare cu caiacul pe râul Douro şi  vizitarea Parcului arheologic da Serra Aboboreira.

”Mie mi-a plăcut foarte mult la liceul din Baião. Am avut ocazia să comunic cu alţi profesori şi elevi din alte ţări, mi-au plăcut foarte mult activităţile din cadrul proiectului şi am avut prilejul de a gusta puţin din alte culturi şi civilizatii. Înainte de proiect, pot să spun că ştiam puţine lucruri despre programare, dar prin proiect am învăţat mai multe despre asta şi despre amploarea proiectului la care am luat parte. Pe scurt, pot să spun că a fost o experienţă pe care aş  repeta-o fara nicio ezitare!”, a spus elevul Alexandru Santo.

În cadrul proiectului, fiecare şcoală parteneră are un buget suplimentar de 5000 euro pentru achiziţionarea de dispositive şi echipamente electronice necesare activităţilor de implementare.

Următoarea mobilitate din cadrul proiectului se va desfăşura la Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” în cursul lunii octombrie.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE