Ultima oră

[FOTO] Diplome de cunoscători ai limbii germane pentru elevii Școlii Gimnaziale ”Anișoara Odeanu” și Colegiul Național ”Coriolan Brediceanu”

Elevii Școlii Gimnaziale ”Anișoara Odeanu” și ai Colegiului Național ”Coriolan Brediceanu” au avut parte vineri, 22 septembrie, de momente emoționante. Într-un cadru festiv, copiiilor le-au fost răsplătite eforturile depuse la învățătură, prin acordarea diplomelor pentru atestatul de limbă germană, Deutsches Sprachdiplom.

Dovadă a implicării active atât a profesorilor, cât și a elevilor, stă faptul că școala gimnazială lugojeană se află la a treia generație de elevi ce susțin acest examen, de-a lungul timpului specializându-se în limba germană circa 40 de copii.

”Obținerea acestor diplome cu calificativul cel mai bun care se poate obține la acest nivel de studiu dovedește calitatea cadrelor didactice și importanța studierii fiecărei materii în limba minorității germane. Nu în ultimul rând ne dovedește seriozitatea elevilor vizavi de procesul de învățare, dar și atenția acordată educației de către părinți”, a declarat Cristina Reiner, director adjunct al Școlii Gimnaziale ”Anișoara Odeanu” Lugoj.

La manifestarea de la Colegiul Național ”Coriolan Brediceanu”, prof. Aurelian Sima, directorul instituției, a evidențiat importanţa acestor diplome, arătând în același timp recunoștință pentru procesul educativ, ce a condus la rezultate favorabile în rândul elevilor. Din cadrul cole­giu­lui lugojean, din comisia de evaluare au făcut parte prof. A­dina Lazăr, prof. Astrid Tătar şi prof. Pestemia Berariu.

”Vă felicit pe voi, elevii, dar în aceeași măsură și pe profesorii care în fiecare an sunt alături de voi, vă susțin și vă ajută să obțineți aceste rezultate. Felicitări și mult succes în continuare, iar diploma pe care tocmai ați obținut-o să vă fie de folos în viitor”, le-a transmis elevilor,  prof. Aurelian Sima.

În acest an, decernarea diplomelor a fost asistată de către reprezentanți ai Germaniei, și anume Birgit Söldenwagner, referent Centru pentru Formare Continuă în Limba Germană, responsabil pentru vestul României și Stefan Mahler, îndrumător pentru obținerea diplomei Deutsches Sprachdiplom.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on [FOTO] Diplome de cunoscători ai limbii germane pentru elevii Școlii Gimnaziale ”Anișoara Odeanu” și Colegiul Național ”Coriolan Brediceanu”

  1. Reiner Cristina // 22 septembrie 2017 at 21:19 // Răspunde

    Felicitari tuturor elevilor si cadrelor didactice! Felicitari doamnei prof. Murariu Roxana care a pregatit cele 3 generatii de elevi de la Scoala gimnaziala Anisoara Odeanu pentru a putea obtine diplomele de competenta lingvistica germana (Deutsches Sprachdiplom).

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE