Ultima oră

[FOTO] Dezastru! Lugojul îngropat în zăpadă, străzile adiacente aproape impracticabile

Șoferii dar și pietonii care s-au aventurat astăzi pe străzile orașului au avut nevoie de mult curaj să înfrunte zăpada necurățate de pe șosea și trotuare.

Dacă în privința ultimelor căi de rulare, de vină este și indolența celor care dețin imobile sau societăți comerciale, în privința străzilor din oraș întreaga responsabilitate aparține administrației municipale și firmei care se ocupă de deszăpezire, Salprest.

Din păcate lipsa de personal, insolvența, poate indolența, fac ca Lugojul să fie efectiv îngropat în zăpadă, mai ales pe străzile adiacente, unde stratul de ninsoare este de peste 20 de centimetri. Programul de deszăpezire anunțat de către Primăria Lugoj, respectiv intervenția mașinilor doar între orele 6 – 10, respectiv 16-20 nu se justifică, în condițiile căderilor masive de zăpadă din ultimele ore.

Drumurile sunt aproape blocate, mașinile nu au nici o posibilitate pentru a parca sau staționa pe marginea drumului, iar aceste lucru se vor înrăutăți în orele următoare. Artera care traversează Podul de Fier este înghețată la propriu, pe pod formându-se depuneri de gheață ce îngreunează extrem de mult circulația mașinilor.

Din fericire asupra trotuarelor s-a intervenit manual, câțiva muncitori cu veste portocalii ai Salprestului îndepărtând gheața de pe trotuare.

”O problemă pe care o are Salprestul este numărul insuficient de șoferi, pentru cele șapte utilaje fiind acum doar patru șoferi”, declara cu câteva zile în urmă primarul Francisc Boldea, iar spusele acestuia se văd din plin în aceste ore. 

Din păcate și în acest an, autoritățile nu reușesc să aibă o reacție cât de cât normală și să intervină mai ales în zonele mărginașe și în cartierele de blocuri, unde reclamă cetățenii că nu a trecut nici o mașină de curățat zăpada.

Dacă aveți fotografii sau situații pe care doriți să le semnalați, puteți trimite imaginile pe pagina noastră de facebook sau pe adresa de e-mail office@redesteptarea.ro

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on [FOTO] Dezastru! Lugojul îngropat în zăpadă, străzile adiacente aproape impracticabile

  1. Suntem bătaia de joc a primăriei.. Sa va bată…

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE