Ultima oră

[FOTO] Complexul pentru persoanele în vârstă „Sf. Nicolae” a împlinit zece ani de activitate

Joi, 7 decembrie, complexul de servicii pentru persoanele în vârstă aflat în subordinea DASC Lugoj a fost în sărbătoare, la împlinirea a 10 ani de activitate.

”În fiecare an, de Sf. Nicolae, serbăm numele complexului nostru. Anul acesta, serbarea a fost una deosebită. Se împlinesc 10 ani de la înființarea centrului rezidențial pentru persoane vârstnice și i-am avut ca invitați pe copiii de la Centrul Educațional Miron Cristea din Făget, un centru pentru copii proveniți din familii defavorizate. Cu acest prilej, am deschids și sezonul de colinde! Am avut un program prezentat de beneficiarii centrului, dar și de doi voluntari, prof. Daniela Ghinea și Ștefan Tör ök, care au asigurat acompaniamentul muzical. Programul a fost alcătuit din cântece tradiționale de Crăciun, cântece românești nemuritoare și un recital de poezie”, ne-a declarat Adriana Hornyak, directorul Complexului de Servicii pentru Persoane în Vârstă, de pe strada Anișoara Odeanu.

La festivităţile prilejuite de aniversarea unui deceniu de la deschiderea oficială a fost prezent şi primarul Francisc Boldea, care a acordat o diplomă de excelenţă doamnei Angelica Uscat, coordonatoarea Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei municipiului Lugoj.

„Centrul Sf. Nicolae este locul în care cei care au muncit o viață își petrec aproape în fiecare zi câteva ore, în condiții civilizate, este un loc în care unii își etalează și acum talentele avute în anii tinereții. La o cană de ceai, joacă rummy, table și șah. E un loc în care găzduim persoanele care n-au alte posibilități, le oferim masă și casă. Investim o sumă destul de mare de bani pe parcursul anului și vreau să vă reamintesc că anual cheltuim 132 de miliarde de lei vechi pentru Direcția de Asistență Socială, adică o treime din veniturile proprii ale Primăriei”, a spus, la rândul lui, primarul Francisc Boldea.

Programul s-a încheiat, în aplauzele asistenţei, cu intonarea însufleţită a imnului Complexului „Sf. Nicolae” din Lugoj.

Complexul dispune în momentul de față de un centru de zi cu 91 de beneficiari, cu vârste cuprinse între 65 și 93 de ani și de un centru cu 13 persoane vârstnice din oraș internate, cu vârste cuprinse între 65 și 88 de ani. Instituția este în subordinea Consiliului local al municipiului Lugoj. Complexul a fost inaugurat la 6 decembrie 2007 și a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, prin proiect Phare în valoare de 55.328 euro.

Nicoleta Micșa

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE