Ultima oră

[FOTO] Cascadorie periculoasă într-un sat de lângă Lugoj! Patru persoane au fost duse de urgență la spital

MondialViteza și neatenția l-au costat scump pe un șofer și pe pasagerii acestuia, după ce, în localitatea Țipari de lângă Lugoj, acesta a răsturnat mașina într-o curbă, ieșind de pe carosabil și doborând și un copac în urma cascadoriei. Evenimentul, care s-a produs în jurul orei 19:45, a scos din case jumătate de sat, martorii accidentului spunând că șoferul, un tânăr de 22 de ani din Mănăștiur, nu a circulat cu viteză regulamentară în localitate, aceasta fiind, după părerea lor, cauza grozăviei.

La fața locului s-au deplasat imediat trei ambulanțe și un echipaj SMURD, la scurt timp după preluarea răniților sosind și echipajul de poliție. Aceștia vor fi acum nevoiți să preleveze probele biologice direct la spital în cazul șoferului, care a fost rănit, la fel ca restul pasagerilor, în urma incidentului.

„A intrat în curbă și s-a răsturnat cu mașina, uitați că a doborât și un prun. Doamne ajută că nu era nimeni pe strada, copil sau mașină, că praf îi făcea. Șoferul se clătina, eu așa l-am văzut, acum nu știu dacă era beat sau de la șoc, Dumnezeu știe”, a declarat unul dintre martori.

În urma cascadoriei nedorite, mașina a fost grav avariată, aterizând cu roțile în sus în afara părții carosabile. Agenții de la Poliția Rutieră Lugoj au început o anchetă în acest caz, pentru a stabili cum a a avut loc nefericitul eveniment rutier.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE