Ultima oră

[FOTO] Aproape 200 de lugojeni şi-au verificat tensiunea arterială şi glicemia

Acțiunea Spitalului Municipal ”Dr Teodor Andrei” Lugoj, prin care se oferă consultații gratuite ale valorilor tensiunii arteriale și glicemiei, s-a dovedit a fi un adevărat succes. În prima zi în care s-a desfășurat evenimentul, joi, 12 noiembrie, aproape 200 de persoane și-au arătat interesul pentru verificarea stării de sănătate.

”De la ora 9:30 și până la 12:30 s-au efectuat controale gratuite la un număr de 164 de persoane, de diferite vârste. Atât cei tineri, de 20 de ani, cât și persoanele mai în vârstă s-au oprit pentru un control și au primit cu entuziasm acțiunea instituției noastre. În general s-au constatat valori optime, însă au fost și câteva cazuri mai speciale – șapte persoane cu probleme de sănătate, cu glicemii cu valori peste 200 ori persoane ce suferă de hipertensiune arterială. Pe acestea le-am îndrumat înspre medicul de familie ori înspre medicul specialist”, comunică Anamaria Negroiu, asistent medical principal din cadrul Spitalului Municipal.

Acţiunea continuă și vineri, 13 noiembrie, în intervalul orar 9:30 – 12:30, iar personalul medical invită cât mai mulți lugojeni și nu numai să beneficieze de un consult gratuit.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE