Ambasadorul SUA la Bucureşti, Excelența Sa Hans Klemm, însoţit de doamna Mari Klemm şi de reprezentanţi ai Ambasadei, au vizitat astăzi Lugojul.
În cadrul întâlnirii, primarul Francisc Boldea i-a expus diplomatului american, aflat la prima sa vizită în municipiul de pe Timiș, informaţii şi date despre profilul economic, social şi multicultural al oraşului.
Cu această ocazie, oaspetele a vizitat Muzeul de Istorie și Etnografie şi Artă Plastică, unul dintre cele mai valoroase obiective turistice și culturale ale urbei, ce cuprinde o colecție etnografică formată din piese de port popular, unelte casnice și meșteșugărești, reprezentative pentru zona Banatului.
După această incursiune în istoria locală, delegația s-a îndreptat spre Teatrul Municipal “Traian Grozăvescu” unde a asistat la un concert al trupei americane de bluegrass Stash Wyslouch Stringband, care se află în România pentru o serie de evenimente menite să aducă publicului câte puţin din spiritul american şi combinaţia de succes dintre bluegrass şi metal acustic.
..căt suntem de penibili .. parcă suntem în Las Fierbinți.. 🙂
speram ca poate dupa vizita asta mai apar ceva investitori americani in zona noastră ca nu ar strica , oricum felicitări primarului ca a reusit sa il aducă pe ambasador si la noi in oras
Cum de nu l-au primit la Casa de cultura a sindicatelor? A..sala nu e la standarde americane, nu?
Mult zgomot pentru nimic…