Ultima oră

[FOTO] Altruiști! Elevii lugojeni implicați în Săptămâna Națională a Voluntariatului

Mondial

Într-o lume care se rezumă la superficialitate și oamenii sunt mult prea ocupați cu propriile lor vieți, încă există persoane ce își dedică timpul pentru a face o diferență în comunitatea din care fac parte.

Acești oameni minunați au un nume: voluntari.

În perioada 13-19 mai s-a desfășurat la nivel național Săptămâna Națională a Voluntariatului.

Acesta este un eveniment național anual, organizat de Pro Vobis, menit să mobilizeze cât mai multe organizații și voluntarii pe care acestea îi implică, pentru a sărbători împreună voluntariatul, pentru a atrage sprijinul comunității și pentru a recunoaște public activitatea voluntarilor.

La Lugoj, partenerul local al acestui eveniment este Asociația AlternativEd, care din anul 2013 a avut numeroase ediții ale SNV-ului reușite. Cu un număr de 30 de voluntari, au reușit să împărtășească mesajul și căldura voluntariatului.

Luni, în prima zi a evenimentului, AlternativEd a decis să promoveze lectura prin acțiunea “Ia o carte și citește!”. Un număr de cărți donate de către Clubul Independent de Lectură “O carte pe lună ” au fost împărțite căsuțelor cu cărți din oraș. Marți, “De la EU la NOI”, un teambuilding pentru liceenii de la Liceul Tehnologic ”Aurel Vlaicu” din Lugoj a fost coordonat de Daniela Stuparu.

Mai târziu, de la ora 14, “Puterea Poveștilor ” a oferit un mod non-formal de învățare copiilor cu risc de abandon școlar de la Centrul de copii aflați în situații de risc Lugoj.

Joi, de la ora 18:30, liceenii orașului și-au etalat cunoștințele de cultură generala la Zodiac Terasă, în cadrul unui Quiz Day caritabil. Câștigătorii concursului au fost răsplătiți cu diverse premii oferite de Zodiac Terasă, Casa Blum și Schoeller.

Vineri, tinerii au învățat să fie voluntari nonformali la Liceul Teoretic ”Coriolan Brediceanu”, cu ajutorul Adrianei Ioana Bârcean.

Atelierul a fost îndrăgit atât de către participanți, dar și de către coordonatori.

Tot vineri s-a desfășurat “Cafeneaua cu jocuri”, o activitate de socializare pentru seniorii de la Complexul de Servicii pentru persoane vârstnice “Sf. Nicolae” Lugoj. Împreună cu ei, voluntarii au învățat ce înseamnă concurența jocului de Bingo, au făcut conexiuni cu o generație mai veche și s-au împrietenit pe ritmuri de karaoke.

“Noaptea Muzeelor” de sâmbătă a găzduit o șezătoare la Muzeul de Istorie, Etnografie și Arta Plastică din Lugoj. “Pe firul tradiției” a invitat copiii să participe la patru ateliere: pictură pe vase de ceramică, brățările prieteniei, păpuși pe linguri de lemn și cel de povești, basme și snoave.

Duminică, elevii claselor a V-a de la Liceul Teoretic Coriolan Brediceanu s-au întrecut într-o Căutare de Comori, al cărei premiu a fost unul surprinzător: cu toții au fost câștigători!

„Succesul evenimentului este răsunător, iar impactul pe care l-a avut atât asupra voluntarilor mai vechi, dar și a celor noi este inevitabil. La fel ca într-o familie, AlternativEd s-a unit mai mult cu dorința a merge mai departe împreună” a declarat Camelia Popescu coordonatorul evenimentului.

Toate aceste activități minunate au fost susținute de S.C. Werzalit Lemn Tech SCS, Piastrelle SRL, Honeywell SRL și Radulescu Prod Mob SRL.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE