Ultima oră

Fotbal contra salam și amintiri cu vechile ”alimentare” ale Lugojului

MondialRomânia comunistă a reușit o performanță unică pe plan mondial: plata integrală a datoriilor externe! În aprilie 1989, România a achitat integral plata către Fondul Monetar Internațional, în valoare de 14 miliarde de dolari (o treime din produsul intern brut în 1983).

Regimul de atunci şi-a închipuit că poate compensa balanţa prin economii de carburant şi căldură, reduceri peste reduceri, duse la absurd. Curentul era tăiat ore întregi, iluminatul stradal devenise aproape inexistent, filme noi nu mai erau aduse în cinematografe de două decenii, programul la TV se reducea la două ore de propagandă alb-negru sau ”parțial color” pe zi, iar automobilele circulau după numărul de înmatriculare, par cu impar. Adică automobilele puteau circula, la sfârşit de săptămână, funcţie de numărul pe care îl aveau, cu soţ sau fără soţ. Iarna, prima zăpadă căzută era pretext pentru oprirea circulaţiei. Echivalentul ”codului roșu” din zilele noastre era decretat cu ușurință și cu un singur scop: economia de carburant.

 Autobuze cu ”bombe” pe acoperiș și reșouri improvizate din bolțari

Pe acoperişurile autobuzelor erau montați niște cilindri lungi cu gaz metan, iar nebunia asta s-a extins până şi la taxiuri. Sunt lucruri adevărate, pe care lugojenii mai în vârstă le ţin minte. Vehiculele (autobuze, taxiuri, chiar şi camioane) cu recipienţi de gaz montaţi pe acoperiş, aşa zisele bombe, erau la modă în anii 80. La Lugoj, erau trei staţii de alimentare cu gaz metan racordate la reţeaua municipală – la Parcul Gării, la Parcul Prefecturii şi în cartierul ITL. Pe vremea aceea Lugojul avea 12 linii de autobuz şi vreo zece taxiuri. Toate mijloacele de transport în comun din Lugoj erau echipate de astfel de ”bombe”, din 1985 şi pînă în 1990, când s-a renunţat la această soluţie improvizată de economie.

În fabrici, becurile mari de 25, dar și cele de 40 de waţi, erau înlocuite cu neoane. La IUPS, de pildă, suflantele care trebuiau să introducă aer cald nu mai funcționau de mult, și nici nu era indicat să fie pornite, pentru că suflau aer rece. În halele fabricilor lugojene era adesea mai frig înăuntru decât afară, iar remediul cinic al responsabililor era: nu vă mai plângeți, puneți o haină în plus pe sub halat.

 Citate din Ceaușescu, adaptate după stocul de pânză disponibil

Oamenii ripostau cu aceeaşi nepăsare cu careau trataţi. Se mai întîmpla ca navetiştii nebărbieriţi să moţăie la locul de muncă, ori lăsau strungul să meargă în gol şi citeau “Sportul”. Oamenii se ascundeau şi trăgeau chiulul la umbra motostivuitoarelor, ori în magaziile de semifabricate, unde adesea erau ţinute la rece şi băuturi, confecţionau radiatoare din rezistenţe prinse în bolţari şi dezvoltau un adevărat troc cu produse.

Până și lozincile cu citate din Ceaușescu erau adaptate, cu… încălcarea drepturilor de autor, dar cine mai ținea minte ce zicea Cârmaciul la nu știu care congres. La una din fabricile lugojene, lozincile astea, scrise cu vopsea albă pe pînză roșie, erau de tot hazul. Citatele așa zis din Ceaușescu erau lungite sau scurtate în funcție de câtă pânză era disponibilă. Maestrul caligraf punea preț pe ”design” și pe aspectul general al lozincii respective, așa că își lua libertatea de a face tot felul de ”compoziții” proprii, mai lungi sau mai scurte, pe care le semna generos cu pseudonimul… Nicolae Ceaușescu! Așa că citatele mobilizatoare cu ”să facem totul” erau întîmpinate cu zâmbete largi de cei care știau cum erau concepute!

 ”Taxi Belgrad” – mărirea și decăderea Alimentarei ”Bega mare”

Lugojul avea în acei ani, chiar în centru, vizavi de Dacia, o alimentară mare, numită ”Bega mare”. La ”Bega mare”, în scurta deschidere de după anul 1968 (când Ceaușescu luase decizia, aplaudată în Occident, de a nu participa la infama invazie sovietică a Cehoslovaciei), găseai de toate, de la cașcaval la salam de soia. Ba chiar respectiva unitate de alimentație publică primea și oaspeți de peste hotare!

Îmi amintesc și acum un episod de tot râsul. Sârbii vizitau relativ des ”Bega mare” în perioada scurtei noastre prosperități din jurul anului 1970. Cumpărau ce nu se găsea la ei și apoi făceau drumul retur cu portbagajul plin. La un moment dat, Lugojul a fost îmăpinzit de afișe care anunțau un ”meci amical internațional” de fotbal, între echipele Taxi Belgrad și Vulturii Lugoj.

Imediat, druckerii (suporterii din epocă) s-au adunat la Ceasul electric, locul tradițional de bârfe al ”porumbeilor”. Amatori de fotbal lugojeni erau împărțiți în două tabere. Cei mai mulți ziceau că nu e de bine. Ultimul amical al ”Vulturilor” cu o echipă din Iugoslavia se jucase cu băieții de la Biserica Albă (Bela Crcva). Iar ”sărbii”, cu toate că erau români de-ai noștri, din Banatul sârbesc, ne bătuseră bine. ”Și atunci, ce ne facem cu o echipă din Belgrad?”, se întrebau druckerii. Câțiva cârcotași nu le împărtășeau pesimismul: ”Măi, ce echipă e asta? N-a auzit nimeni de ea!”

În fine, la ora meciului, toți lugojenii curioși erau cu ochii pe Hotel ”Dacia”. Și, surpriză! În loc să sosească cu autocarul, cum era firesc, fotbaliștii oaspeți au ajuns la Lugoj cu un lung șir de taxiuri Zastava, Fiat 1500 și Fiat 650. Nu numai că veniseră cu familiile, dar nici alură sportivă nu aveau, ba unii erau chiar supraponderali. De fotbal, nici vorbă! Oamenii au făcut figurație pe teren, iar ”Vulturii” le-au administrat un 11-0 sec. Oaspeții din ”țara vecină și prietenă” nu au fost prea afectați de înfrîngere. Ei veniseră de fapt la Lugoj pentru cumpărături, iar ”Bega mare” era obiectivul nr. 1.

 ”Nechezol”, ”adidași” și ”calculatoare”

Dar vremurile în care la Bega mare cașcavalul ori salamul de Sibiu erau la liber au apus. În anii 80, raționalizarea cuprindea cam tot sectorul alimentar, salamul cu soia devenise și el o raritate, ouăle erau rele, că făceau ”colesterol”, iar infamele cartele din anii stalinismului reapăruseră. Rațiile erau de jumătate de pâine pe zi, un litru de ulei și un kilogram de zahăr pe lună. ”Penuria”, cuvânt inventat în epocă, însemna o lipsă de care se făcea haz de necaz. Picioarele și capetele de porc care se mai găseau în magazine erau poreclite ”adidași și calculatoare”, iar cafeaua cu înlocuitori, pe bază de cicoare, năut sau ovăz era denumită, cu un haz nebun, ”nechezol”. Au rămas în istorie și reclamele la conservele de pește oceanic (”Nici o masă fără pește!”), e drept că tot în istorie a rămas și flota noastră de pescuit oceanic, una dintre cele mai mari din lume, de care s-a ales praful.

Tanti, mai aveți Pepsi Cola?

Un episod interesant s-a consumat la inaugurarea alimentarei de la parterul blocului turn de pe strada Caransebeșului, acolo unde acum este un mare magazin de mobilă.

De obicei, astfel de inaugurări erau evenimente rare. Apropo de asta, un banc din epocă spunea: ”De ce în România socialistă magazinele se făceau la minimum cinci kilometri distanţă unul de celălalt? – Ca să nu se încurce cozile”. Și la inaugurare, nu știu prin ce minune, s-au adus ”la liber” câteva navete de Pepsi Cola, care s-au vândut aproape instantaneu. Pepsi nu se găsea decât la vagoanele restaurant din trenurile internaționale, deci evenimentul a fost ținut minte de lugojeni.

Una din vânzătoare își amintea că, mult timp după aceea, o fetiță venea la cumpărături și întreba, cu candoare: ”tanti, mai aveți Pepsi Cola?”. Desigur, aceste băuturi capitaliste nu se găseau în comerț, dar românii glumeau din orice. Atunci când cineva participa la o proiecție video cu celebrele filme ale lui Bruce Lee, dacă dorea să vadă și filme deocheate, întreba: ”dar serviți și Coca Cola?” și își făcea agenda în funcție de… ofertă. De Coca Cola, nici vorbă! Și, în general, dacă doreai portocale, ciocolată sau alte produse care nu se găseau, funcționa din plin îndemnul capitalist: ”taie-l pe intermediar”! În comunism, asta însemna să ai o pilă la depozit sau la o cantină, unde se gătea la cazan și lipsa a zece ouă din 200 nu se simțea.

Inaugaurată mai târziu, alimentara de la Unic, la fel de mare ca cea de la parterul blocului de e Caransebeșului, nu a mai avut vreun produs de import mult râvnit. Celebrii creveți vietnamezi, nectarul sau compotul bulgăresc de caise, rachiul de orez făcut în Vietnam (eticheta cu spicul) ori votca poloneză Wyborowa, toate sunt amintiri acum.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE