Ultima oră

Firme de exerciţiu din mai multe județe ale țării şi-au prezentat ofertele la Târgul ”EXPOVEST” de la Universitatea Europeană Drăgan

Aflat la cea de-a șasea ediţie, Târgul Regional al Firmelor de Exerciţiu ”EXPOVEST” Lugoj, s-a desfășurat marți, 23 mai, în holul Universităţii Europene Drăgan și a adus laolaltă elevi care au simulat procesul de marketing, din varii domenii de activitate, pornind de la profil economic, la turism, alimentație, organizare de evenimente, dar și resurse umane.

”La acest târg au participat 12 firme din Lovrin, Reșița, Baia Mare, Timișoara, Lugoj și Făget. Conceptul este aplicat la clasele de profil servicii și practic elevii dobândesc un limbaj real al firmelor, își îmbunătățesc limbajul de comunicare și încheierea tranzacțiilor. Specificul firmelor create de elevi este diversificat”, a declarat prof. Sorin Borca, coordonator al acțiunii. 

Evenimentul a fost organizat de către Colegiul Tehnic ”Valeriu Braniște” și a avut caracter european, de iniţiere şi formare a elevilor în domeniul afacerilor, acestea fiind considerate baza oricărei economii sănătoase. Cu această ocazie, colegiul lugojean a încheiat un proiect european, marca Erasmus +, intitulat generic ”Împreună pentru un succes profesional european”.

”În cadrul acestui proiect, timp de doi ani de zile am colaborat împreună cu două școli, Liceul Teoretic Emil Racoviță din Baia Mare, respectiv Colegiul Economic al Banatului Montan din Reșița. În acești doi ani de zile am avut stagii de pregătire practică pe domeniul Turism, respectiv Alimentație Publică, în Marea Britanie și în Spania. În total au fost 138 de elevi care au beneficiat de aceste stagii, la care putem adăuga profesorii însoțitori. Astăzi tragem linie acestui proiect, avem niște rezultate frumoase, o colaborare, am încercat să stabilim noi relații, atât naționale, cât și internaționale, pentru că acest program, Erasmus+, așteaptă acest lucru și ne dorim ca în școala noastră, dar și în alte școli să implementăm mai bine stagiile de pregătire practică și să diversificăm activitățile cu elevii”, a declarat Ciprian Blaj, inspector pentru proiecte europene în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Timiș.

Prin organizarea acestui târg, participanţii au avut şansa de a se familiariza cu activităţile specifice unei firme reale, să-şi perfecţioneze, prin contactul cu partenerii sau competitorii, limbajul de afaceri, să-şi dezvolte competenţe şi atitudini necesare unui întreprinzător de succes.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*