Ultima oră

Finala pentru președinte! Alegem o Românie normală sau un vot cu inima?

MondialLa final de campanie electorală, tra­gem linie, pentru a sublinia câteva tendinţe care s-au manifestat atât la Lugoj, cât şi pe plan naţional.

Acestea ar fi: afişajul electoral tot mai lipsit de relevanţă, mutarea centrului greutate spre campania on line, importanţa covâr­şi­toare a prezenţei can­di­da­ţilor în persoană, în faţa alegătorilor, dar şi faptul că, pentru prima dată, un vot pentru continuitate în­seamnă un vot pentru… schimbare!

Afişajul electoral, total irelevant

Spre deosebire de alte alegeri, la prezidenţialele anului 2019, afişajul electoral a devenit total irelevant. Panourile electorale au fost singure şi “triste”, nebăgate în seamă de lugojeni. Nimeni nu s-a oprit să le consulte, puţini le-au aruncat doar priviri, din mers. Chiar dacă s-a mai rupt un “poster” al Vioricăi Dăncilă, chiar dacă cineva i-a pictat nasul lui Iohannis cu markerul şi i-a făcut mustăţi de pisică, nu credem că a fost mai mult decât o joacă de copii.

În condiţiile în care marea bătălie s-a dat în spaţiul virtual (şi nici măcar la acele televiziuni, care nu prea cunosc noţiunile de obiectivitate şi echilibru), a rupe un afiş e ceva total lipsit de sens. Iar ideea de a fura startul, cu bannere de mari dimensiuni amplasate la toate intersecţiile din oraş, s-a dovedit şi ea puerilă.
Campanie non stop, în mediul virtual

Acum ceva ani, like-rile nu însemnau automat şi voturi. Acum, distribuirile, comentariile şi like-urile de pe reţelele de socializare sunt mult mai relevante. A apărut şi s-a dezvoltat un fenomen: lugojenii s-au organizat în grupuri pe facebook, în funcţie de preferinţele lor politice. Pe alocuri, am consemnat mai multă încrâncenare, dar şi lipsa umorului electoral, când ne mai delectam cu Băsescu şi al său ardei iute, care putea fi interpretat în fel şi chip.

Liberalii au adus la Lugoj candidaţii nr. 1, şi asta s-a văzut la vot

Dar, cel mai mult, contează prezenţa candidaţilor, în persoană. Iar aici PNL a punctat decisiv. La europalamentare, candidatul liberal nr. 1 Rareş Bogdan şi-a făcut timp să vină la Lugoj de două ori, şi în campanie, şi în precampanie. Era primul pe listă şi sigur că va fi ales, putea să se plimbe doar pe la Cluj sau Timişoara, cu victoria asi­gurată, dar el a venit de două ori în oraşul nostru. Lugojenii au apreciat această atitudine, şi asta s-a văzut la vot. La fel şi Klaus Iohannis, care a deschis campania pentru pre­zidenţiale tocmai la Lugoj, unde a avut parte de cea mai entuziastă primire. imortalizată apoi pe afişul de campanie. Prin contrast, Viorica Dăncilă a ocolit Lugojul, oraş cu primar social democrat, optând să se adreseze doar timi­şorenilor. Acesta a fost, cu siguranţă, şi un mesaj adresat filialei locale a PSD!

Lipsa de experienţă, sancţionată la urne

Până la urmă, dacă reuşim să numărăm liniştiţi până la zece şi să ne detaşăm de zgomotul campaniei electorale, tragem concluzia că tot ceea ce s-a întâmplat este absolut normal. Primii doi candidaţi, Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă, reprezintă cele două mari forţe care s-au duelat din 1990 pe scena politică Românească. Dincolo de dezvăluirile anchetei Rise Project, al treilea clasat, Dan Barna, reprezentantul unei alianţe de partide nou apărute, a avut parte desoa­rata tuturor partidelor nou înfiinţate, de la ApR la USR şi Plus. După perioada de creştere specta­culoasă, a urmat şi refluxul. Ca să nu mai vorbim că, atât pe plan naţional, cât şi la filiala locală, disputele interne şi schim­bările neaştep­tate au contrariat anumiţi alegători şi a dus la confuzie, derută şi scindare.

Continuitatea este, de fapt, un vot pentru schimbare

Nu în ultimul rând, la prezidenţialele din 2019, un vot pentru continuitatea în funcţie a preşedintelui este un vot pentru schimbare, ceea ce poate părea un paradox, dar este perfect normal, pentru că abia acum Iohannis are la dispoziţie uneltele prin care să îşi pună în practică proiectul de ţară, adică un guvern de aceeaşi culoare politică. Vom vedea la urne în ce măsură lugojenii o vor prefera pe Viorica Dăncilă (care în ultimele zile a jucat cartea emoţională, de femeie şi mamă), sau vor alege ”O Românie normală”, pe care şi-o doreşte Klaus Iohannis.

 

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.