Ultima oră

Final de mandat! Consilierii locali au pus punct celor patru ani în care au luat hotărâri pentru lugojeni

Penultima convocare (teoretic) a consilierilor locali, în cadrul şedinţei ordinare a acestei luni, s-a transformat astăzi, 29 aprilie, în ultima întâlnire a actualului consiliu în care s-au votat proiecte de hotărâri locale.

Primarul Lugojului, Francisc Boldea, a anunţat aleşii că nu se vor mai întâlni în actuala formulă, decât pentru eventuale rectificări de buget.

“Asta este ultima întâlnire după patru ani de mandat. Nu vom mai face şedinţe de consiliu până după alegerile din 5 iunie, decât dacă sunt necesare rectificări de buget, atunci vom convoca o şedinţă extraordinară. Mulţumesc că aţi înţeles menirea pentru acest consiliul local, pentru importanţa dată hotărârilor pentru bunul mers al oraşului. Cu fiecare am avut discuţii, dar am şi colaborat şi sunt mulţumit că am lucrat împreună în aceşti patru ani”, a spus Francisc Boldea.

Într-o atmosferă neobişnuit de calmă pentru o şedinţă de consiliul local, fără replici încordate sau tăioase, cele 24 de puncte de pe ordinea de zi au trecut de votul celor prezenţi fără întreruperi.

Majoritatea hotărârilor votate au privit regulamente de funcţionare pentru instituţiile cu regim de servicii sociale, din subordinea Primăriei, sau bilanţuri contabile ale societăţilor aparţinând Consiliului Local.

De asemenea, au fost acordate patru terenuri unor persoane private pentru construcţia de case.

Poate cel mai important proiect al acestei ultime şedinţe a fost aprobarea atestării apartenenţei la domeniul privat al municipiului Lugoj a terenurilor aparţinând statului român, pentru a putea face, confrom noilor reglementări, înscrierile în Cartea Funciară a operaţiunilor cu terenuri.

La final, preşedintele de şedinţă, Nicu Bădina,care nu v-a mai candida pentru un nou madat în Consiliul Local Lugoj, şi-a exprimat convingerea în păstrarea unor relaţii prieteneşti între consilieri şi după terminarea mandatelor actuale:

“Sper să ne întâlnim pe stradă şi să ne dăm salutul prietenesc. În ceea ce mă priveşte cred că în acest mandat am dat dovadă de coeziune pentru interesele oraşului”.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE