Ultima oră

Făgetul marchează anul acesta 20 de ani de când a fost declarat oraş. Ion Iliescu, aşteptat la manifestări!

fagetFăgetul, vechi centru cultural şi istoric al Banatului, împlineşte la mijlocul acestui an două decenii de când a fost declarat oraş. Localitatea a cunoscut o creştere economică constantă, începând cu data de 7 iulie 1994, astfel că în prezent Făgetul are sedii la trei bănci importante, finanţe publice, judecătorie, poştă, supermarketuri, fabrici, spital şi peste 2500 de locuinţe proprietate personală, existente în urbe şi cele zece sate aparţinătoare.

faget

“Sunt multe avantaje care au survenit ulterior numirii Făgetului ca oraş şi mă refer aici în special la instituţiile publice care au fost înfiinţate şi scutesc locuitorii zonei de drumuri lungi şi nenumărate înspre Lugoj şi Timişoara. Apoi, trebuie remarcat faptul că dacă Făgetul nu avea acest statut, în urma reformelor medicale, aici nu mai exista spital, deşi unitatea are o vechime de peste jumătate de secol. Pe de altă parte, au fost şi dezavantaje, cele mai mari legate de atragerea marilor proiecte cu finanţare europeană. O mare parte a populaţiei trăieşte în mediul urban şi nu am putut atrage bani destinaţi acestui mediu, pentru că erau două tipuri de proiecte mari – unul care se adresa comunelor, unde nu puteam intra deoarece eram consideraţi mediu urban şi celălalt care se adresau oraşelor cu peste 15.000 de locuitori. Din cauza aceasta noi am rămas cu investiţii mici, precum construirea de săli de sport sau reabilitare de cămine. Am fost informat că din acest an proiectele de infrastructură destinate satelor vor fi accesibile şi oraşelor până în 15.000 de locuitori”, a declaratpentru Redeşteptarea Marcel Avram, primarul urbei.

Ion Iliescu, „părintele” noii organizări teritoriale

Un mare rol în împlinirea acestui statut l-a avut fostul primar Dorel Covaci, actual deputat, care în baza unei bune prietenii cu fostul preşedinte Ion Iliescu a pus bazele transformării produse în urmă cu douăzeci de ani.

Fostul şef de stat va figura şi pe lista invitaţilor de onoare la manifestările dedicate acestui moment, alături de fostul premier Nicolae Văcăroiu şi alte 20 de personalităţi care au primit titlul de Cetăţean de Onoare al Făgetului, în ultimele două decenii.

”Evenimentele dedicate acestui moment vor avea loc în perioada 12 – 15 august, cu ocazia sărbătoririi Zilelor Făgetului. Faţă de ediţiile anterioare vom pregăti manifestări complexe, de la spectacole de muzică populară şi uşoară la simpozioane şi vizite în această zonă. Vor fi invitaţi toţi cetăţenii de onoare ai oraşului, printre care se numără şi preşedintele Ion Iliescu şi domnul Nicolae Văcăroiu”, mai spune edilul şef.

Despre zona Făgetului, o primă informaţie documentară a apărut încă din 1288 şi îi aminteşte pe banii Severinului, Mihai şi Velici, care aveau aici anumite domenii. În secolul XV, Făgetul face parte din domeniul Hunedoarei, cel mai întins domeniu nobiliar din Transilvania de atunci, aparţinând lui Iancu şi Ioan de Hunedoara. După datele ultimului recensământ, la data de 1 ianuarie 2012, în Făget locuiau 7207 persoane, dintre care 3552 bărbaţi şi 3655 femei.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE