Ultima oră

Făgeţeanul Dorel Covaci este preşedintele comisiei de prietenie cu ţara aflată în vizorul întregii lumi după ultimele conflicte

dorel-covaci-fagetUna dintre îndatoririle de serviciu ale deputatul făgeţean Dorel Covaci, în Parlamentul României, este cea de preşedintele Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Arabă Siriană.

dorel-covaci-faget

Una dintre îndatoririle de serviciu ale deputatul făgeţean Dorel Covaci, în Parlamentul României, este cea de preşedintele Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Arabă Siriană.

Din această calitate, în cei patru ani de mandat, fostul primar al Făgetului s-a întâlnit de patru ori cu omologi din Siria.
„Două au fost la nivel parlamentar dar numai în România, plus alte două la Ambasada Siriei la Bucureşti. Am avut chiar prilejul de a ne întâlni cu preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, care împreună cu preşedintele Parlamentului Sirian au fost în vizită la Bucureşti, în 2010”, ne-a declarat Dorel Covaci.

Conform acestuia, întotdeauna discuţiile s-au purtat pe teme de interes general, fiind evitate probleme spionoase precum cea a extrădării lui Omar Hayssam, condamnat în România la 20 de ani de închisoare. „Am discutat probleme interesante privind dezvoltarea relaţiilor parlamentare şi proiecte reale de investiţii româneşti în Siria. Evenimentele ulterioare nu au mai permis concretizarea lor”, ne-a explicat Dorel Covaci.

Dar odată cu izbucnirea violenţelor în Siria, relaţiile la nivel parlamentar dintre cele două ţări au încetat, lăsându-l „şomer” din acest punct de vedere pe deputatul Dorel Covaci. „În ultima perioadă, de când au apărut conflictele în Siria, nu am mai avut nici un fel de întâlnire, nici un fel de contact, nici o discuţie la nivel parlamentar, decât la nivelul relaţiilor externe prin Ministerul de externe”.

Între timp lucrurile au luat o întorsătură şi mai nefercită în relaţiile româno – siriene, după ce şeicul sirian Omar Bakri declara, în urmă cu câteva zile, că România este un tărâm islamic care va trebuie recuperat de musulmani şi că România, alături de Bulgaria, reprezintă o ţintă legitimă.

Aşa că deputatului Dorel Covaci nu i-a mai rămas la ora actuală decât activitatea din Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Columbia, în care este membru alături de deputatul lugojean Sorin Stragea, trebuind să-şi ia gândul şi de la o preconizată vizită la Damasc, capitala Siriei, unde ar fi trebuit să aibă loc proxima întâlnire a grupului parlamentar pe care încă îl mai conduce.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE