Ultima oră

Festivităţile de Ziua Naţională au atras mai multă asistenţă ca în anii precedenţi

 

1Decembrie061 Decembrie 2011 marchează cei 93 de ani de când această zi e cinstită de întreaga naţiune română. Sărbătorirea Zilei Naţionale la Lugoj a început cu şedinţa solemnă desfăşurată la ora 10, în sala de consiliu a Primăriei municipiului.

1 1Decembrie06Decembrie 2011 marchează cei 93 de ani de când această zi e cinstită de întreaga naţiune română. Sărbătorirea Zilei Naţionale la Lugoj a început cu şedinţa solemnă desfăşurată la ora 10, în sala de consiliu a Primăriei municipiului.

Seria cuvântărilor a fost deschisă, în faţa unei numeroase asistenţe, de către primarul Francisc Boldea, care a subliniat că „Unirea de la 1 Decembrie 1918 a fost fapta istorică a întregii naţiuni române, ceasul pe care-l aşteptam de veacuri, aşa cum spunea Nicolae Iorga şi împlinirea dreptului de a nu mai da nimănui, ca robi, dreptul vieţii noastre”. Primarul Boldea şi-a continuat discursul, remarcând cu amărăciune că „astăzi sunt unii care scuipă cu mare dispreţ acolo unde alţii şi-au îngropat părinţii şi fraţii care au luptat pentru idealul naţional”.

Deputatul Sorin Stragea a rememorat alipirea Banatului la Patria mamă, menţionând că această provincie a fost reprezentată de o delegaţie oficială de 359 de persoane la Marea Adunare de la Alba Iulia. Printre delegaţii lugojeni se aflau Ion Vidu, Valeriu Branisce, Traian Grozăvescu şi episcopul Traian Frenţiu. Stragea a subliniat că, din conducerea aleasă (44 de membri), făceau parte şi doi lugojeni: Caius Brediceanu şi Traian Novac.

Răzvan Pinca, doctorand în arheologie şi director al Muzeului de Istorie, Artă şi Etnografie Lugoj a marcat lupta diplomaţilor români care au folosit conjunctura internaţională pentru a consfinţi graniţele României Mari la Conferinţa de Pace de la Paris, care a început în ianuarie 1919. În această luptă au fost implicaţi şi doi „bărbaţi luminoşi” ai Lugojului: avocatul Caius Brediceanu şi inginerul aviator Traian Vuia.

După ce invitaţii au ciocnit un pahar de şampanie, urându-şi „La mulţi ani” cu ocazia Zilei Naţionale, la ora 11, „punctul de greutate” s-a mutat la Monumentul „Alfa şi Omega” din Parcul Prefecturii, unde festivităţile de Ziua Naţională au atras mai multă asistenţă ca în anii precedenţi.

Alocuţiunea colonelului (r) Lucreţiu Epure, care a descris Unirea ca pe un proces continuu, a fost urmată de slujba oficiată de P. On. Ioan Cerbu, Protopopul Lugojului. Au depus coroane de flori la Monumentul Unirii (Soldatul cu puşca) – reprezentanţi ai Parlamentului şi Primăriei, Garnizoanei Militare Lugoj, Poliţia, Jandarmeria, Detaşamentul de Pompieri, Cultul Mozaic, Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Dimitrie Popescu Tocineanu”, Muzeul Lugoj, Asociaţia de Revoluţionari „16-21 Decembrie” Lugoj şi ALPAR – Asociaţia Luptătorilor, Participanţilor şi Arestaţilor în Revoluţie.

Coroane şi jerbe au mai depus formaţiunile politice: PSD, PDL, Partidul România Mare, PC, FDGR (Forumul Democrat German) şi PNL. Printre acestea nu s-a regăsit UDMR, formaţiune din arcul guvernamental.

Manifestările oficiale de 1 Decembrie s-au încheiat cu o paradă militară, pe acordurile Fanfarei Reprezentative a Municipiului Lugoj, condusă de maestrul Claudiu Ionică.

 

{jathumbnail off images=”images/Stiri/sitenou/1Decembrie06.jpg”}

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE