Ultima oră

Festivalul internaţional de pian Clara Peia, la egalitate cu hramul bisericii din Tapia!

MondialConsiliul local al municipiului Lugoj a pus Festivalul internaţional de pian Clara Peia, pe picior egalitate cu hramul bisericii din Tapia.

Aşa reiese din sumele alocate la bugetul pentru cultură votat în şedinţa de joi, 31 martie.

Ambelor manifestări li s-a repartizat suma minim aprobată, de 2.000 de lei.

Cel puţin în cazul Festivalului internaţional „Clara Peia” (la ediţia precedentă au participat 130 de instrumentişti din SUA, Franţa, Elveţia, R. Moldova, Serbia şi România) suma este ridicol de mică.

Deşi semnalele din „Redeşteptarea”, pe tema subfinanţării festivalului, au fost numeroase, niciun consilier municipal nu a ridicat obiecţii, iar hotărârea a fost votată rapid şi cu unanimitate de voturi!

„Cei 2000 de lei reprezintă o sumă infimă, nedreaptă pentru un concurs unicat în istoria Lugojului, oraş al muzicii, care are inscripţionat pe stemă simbolul lirei. La niciuna dintre ediţiile consursului internaţional Clara Peia juriul nu a primit măcar un semn de recunoaştere – ceva simbolic, cum ar fi o diplomă de onoare. Membrii juriului, personalităţi marcante ale artei interpretative pinaistice, somităţi cu premii internaţionale, cum este cazul pianistei concertiste Vanda Albotă, de la Academia de Muzică din Berlin, sau Dana Paul Giovaninetti, profesoară la Conservatorul din Argenteuil – Paris, nu au primit măcar o diplomă de recunoştinţă din partea municipalităţii, nici vorbă de onorarii, o sumă care măcar să le acopere transportul. Mai mult, prof.dr. Vanda Albotă a comandat la Berlin, pe proprie cheltuială, trofeul care poartă numele Clarei Peia! Suma infimă acordată şi mai ales votul unanim mă întristează, ca să mă exprim elegant, dar organizatorii festivalului sunt inimoşi şi merg înainte”, ne-a declarat prof. dr. Conatantin Stan Tufan, muzicolog, membru al uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, organizator al Festivalului internaţional „Clara Peia”.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE