Ultima oră

”Feeria Iernii”, concurs de arte plastice organizat de Școala Gimnazială Nr. 2 din Lugoj

foto: arhivă

Şcoala Gimnazială Nr. 2 a marcat sfârşitul anotimpului iarna prin organizarea celei de-a treia ediţii a concursului ”Feeria iernii”, în perioada 15 ianuarie – 17 februarie. Concursul s-a adresat tuturor preşcolarilor şi elevilor din ţară, începând cu grupa mică de grădiniţă şi până la clasa a XII-a. Au participat 2200 de elevi şi preşcolari din toate judeţele ţării, care au realizat lucrări pentru toate cele trei secţiuni ale concursului: pictură/desen, colaj şi fotografie. Şcoala Gimnazială Nr. 2 doreşte să încurajeze şi să susţină micii artişti, oferindu-le posibilitatea de a face cunoscute realizările lor artistice. Astfel, în această perioadă propune publicului vizitator expoziţia temporară ”Feeria iernii”, cu cele mai deosebite şi interesante lucrări de culoare şi tehnică realizate de elevii participanţi. Lucrările expuse prezintă o tematică specifică anotimpului iarna şi transpun prin culoare şi desen imaginea idilică a sentimentelor şi visurilor născute din puritatea copilăriei.

”Prin această expoziţie-concurs am urmărit valorificarea potenţialului creativ al elevilor, dragostea faţă de tot ceea ce înseamnă artă şi mesajul pe care aceasta îl transmite, dar şi valorificarea, de la nivelul unităţilor de învăţământ, a muncii pe care dascălii o prestează cu elevii în cadrul orelor care au ca specific pictura şi desenul, dar şi o colaborare între profesorii cu preocupări comune în acest domeniu. Am constatat o atenţie deosebită din partea elevilor faţă de tema propusă de concursul nostru, frumuseţea anotimpului iarna. În fiecare an numărul elevilor creşte şi se constată interesul din ce în ce mai mare al unităţilor de învăţământ participante faţă de concursul organizat de şcoala noastră”, a declarat prof. Denisa Sîrbu, coordonatorul acestei expoziţii-concurs.

Concursul ”Feeria iernii” a fost organizat cu sprijinul tuturor cadrelor didactice din şcoală. Echipa de organizare şi coordonare a expoziţiei-concurs a fost susţinută permanent de conducerea Şcolii Gimnazialii Nr. 2 reprezentată de domnul director, prof, Florin Mariş: ”Acest proiect are ca scop promovarea activităţilor artistico-plastice din întreaga ţară alături de cultivarea dragostei şi respectului elevilor faţă de frumos. Creaţia artistică înnobilează sufletul elevilor ajutându-i atât în exprimarea sentimentelor, cât şi în stimularea gândirii creatoare. Reuşita acestui concurs se datorează colectivului cadrelor didactice al şcolii noastre, un colectiv unit, entuziast şi animat de dragoste pentru copii. Felicitări tuturor elevilor şi cadrelor didactice care i-au îndrumat! Ne bucurăm că sufletul celor care au creat aceste minunăţii este plin de frumos şi ni-l dăruiesc şi nouă!”

Şcoala Gimnazială Nr. 2 mulţumeşte cadrelor didactice partenere, elevilor participanţi şi părinţilor pentru sprijinul oferit, dar şi pentru frumoasa colaborare ce a condus acest minunat proiect către succes!

Autor: Ana-Maria Isverceanu-Dan

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE