- Redesteptarea.ro - http://redesteptarea.ro -

Facturile de gaz întârzie două săptămâni!

Mondial [1]

facturaE.ON Energie România informează că facturile de gaze naturale nu au fost încă emise, astfel că o parte a clienţilor urmează să primească facturile în luna decembrie cu o întârziere de aproximativ două săptămâni.

Reprezentanţii societăţii susţin că decalajul în emiterea facturilor nu va influenţa termenele de plată. „Scadenţa la plată a facturii pentru consumatorii casnici va fi de 30 de zile de la data emiterii. Reamintim că în plus, pe lângă cele 30 de zile, consumatorii mai beneficiază şi de o perioadă de graţie de 15 zile de la data scadenţei facturii în care pot achita factura fără a se percepe penalităţi”, ne-a declarat Florentina Maghiar, de la biroul de presă al E-On Gaz.

Aceasta va fi şi prima factură în care ajutoarele de încălzire pentru gaz se vor scădea direct din factură. La Direcţia de Asistenţă Socială Lugoj, 463 de persoane primesc ajutor de încălzire pentru gaze naturale.

{jathumbnail off images=”images/Stiri/sitenou/factura.jpg”}