Ultima oră

Fabrică de pește la Lugoj! Un investitor local vrea să producă șalău de Timiș

Bănățenii, și nu numai, ar putea să se înfrupte din acest an din primul soi de șalău crescut și prelucrat la Lugoj.

Proiectul, care are la bază finanțare europeană, a fost scris de directorul Departamentului de Programe de Dezvoltare, Consultanţă al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Timiş, Octavian Culda, pentru un investitor lugojean și presupune realizarea unei fabrici de creștere a șalăului în regim intensiv în municipiul de pe Timiș.

Afaceristul urmează acum să se decidă dacă va fi fabrică de conserve sau se va limita la o hală de prelucrare a fileului de șalău.

Conform expertului CCIAT Timiș, într-un proiect anterior a fost construită hala de creștere a șalăului în regim intensiv în bazine, în mod controlat, tot pentru clientul din Lugoj.

În urmă cu trei ani, mediul de afaceri local și administraţia timişeană se pregăteau să deschidă prima fabrică de conserve de peşte din judeţ, cu aport financiar din fonduri structurale, ţinând cont că în zonă există mai multe ferme piscicole care produc deja diverse preparate şi semipreparate din peşte.

”Noi lansăm un apel către toţi investitorii cu potenţial să se asocieze, pentru că ne dorim o fabrică de conserve de peşte în Timiş. Aceasta ar permite să creăm un centru de prelucrare cu o linie tehnologică de care să beneficieze toţi producătorii piscicoli”, declara la acea dată Marian Constantin Vasile, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş.

Dorel Lazu, preşedinte Asociaţiei Banat Sturio şi cadru didactic asociat al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului arăta tot atunci, că în judeţ există spaţii de 20 de milioane de euro, hale de creştere super-intensivă a peştelui, cu o producţie de 50 până la 100 kg/mc de apă.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*

Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE