Ultima oră

EXPOZIŢIE DE EXCEPŢIE: Picturile bucureşteanului Ştefan Pelmuş ajung în premieră la Lugoj

Mondial„Colţul de Cultură” de la English Pub vine în întâmpinarea iubitorilor de artă cu o expoziţie de excepţie a artistului plastic Ştefan Pelmuş din Capitală. Expoziţia va fi vernisată joi, 29 ianuarie, de la ora 19, şi va fi prezentată de istoricul de artă Dana Sarmeş.

Născut în 1949 la Valea Călugărească, Ştefan Pelmuş s-a stabilit la Bucureşti, unde i-a fost discipol marelui Ion Sălişteanu, la Institutul „Nicolae Grigorescu”. Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din 1980, Pelmuş a obţinut în cariera sa mai multe premii importante, printre care Premiul „Gh. Pătraşcu”, Premiul Special „Gh. Teodorescu şi Premiul UAP pentru pictură – 1995. Lucrările sale au fost expuse în galerii din România, Franţa, Marea Britanie, Germania, Israel, Canada, Belgia, Austria, Turcia, Chile şi Brazilia.

“Fiecare întâlnire cu arta lui Ştefan Pelmuş acreditează ideea unei smerite şi, deopotrivă, provocatoare invitaţii la destăinuirea “poeziei mute” a tabloului. Iar călătoria prin universul sau imagistic, pe care şi-l sporeste, an de an, e o încântare estetică greu de uitat. Fiindcă oricine îl cunoaşte pe Ştefan Pelmuş ştie că este pictorul care nu caută spectacularul, ci se entuziasmează în faţa miracolului vieţii. Şi nu oricum, ci reţinându-l în preajma sa, într-un mod cu totul particular: prin nepronunţate întrebări şi impresionant de multe răspunsuri – pe pânză! Ai sentimentul că nu pierde nicio secundă fără a-şi “legitima” starea de spirit ce îi deschide alte şi alte porţi spre lumi şi meridiane culturale cu care vibrează mental. Pelmuş zugrăveşte, răbdător şi tenace, asemenea unui meşter pictor din vremuri de demult, bucuria descinderii în lumea de semne şi simboluri, cărora le redimensionează tainică frumuseţe şi multitudinea tâlcurilor. De fapt, artistul recriptează, grafic, vechi simboluri şi ne îmbie să le descifrăm” spune criticul de artă Veronica Marinescu despre pictura lui Ştefan Pelmuş.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE