Ultima oră

Expoziția ”Muzeul Bibliei” a ajuns la cea de-a doua ediție

MondialAsociația Renașterea Familiei, în colaborare cu Consiliul Județean Timiș, Mitropolia Banatului, Comunitatea Bisericilor Creștine Baptiste Timișoara și Radio Vocea Evangheliei Timișoara vă invită la lansarea Muzeului Bibliei ediția a-II-a. Evenimentul va avea loc marți, 17 septembrie ora 18:00, la Bastionul Theresia din Timișoara.

”Veți avea ocazia să vedeți numeroase exemplare care nu au fost expuse la ediția anterioară. Printre ele se află: două manuscrise (unul din 1250, altul din 1529), două pagini din anul 1500, o pagină din prima ediție King James Version, un Evangheliar cu caractere chirilice din 1761-1762, apărut sub patronajul domnitorului Gavril Callimachi (există doar două exemplare din această ediție), o biblie în latină din anul 1700, o biblie breloc ce a aparținut evanghelistului Billy Graham, cel mai mic exemplar al Bibliei Guttenberg, un sul al cărții Estera de 6,5 m și multe alte exemplare speciale”, ne-a declarat pastorul baptist Ionel Tuțac, organizatorul expoziției.

În premieră va fi prezentată o colecție de benzi desenate cu tematică biblică. Expoziția este deschisă publicului zilnic în perioada 18-27 septembrie, de luni până sâmbătă, între orele 9-17. Intrarea este liberă.

Folosește Facebook pentru a scrie un comentariu

1 Comentariu on Expoziția ”Muzeul Bibliei” a ajuns la cea de-a doua ediție

  1. Sper ca la aceasta editie, vizitatorii sa poata vedea si Biblia din Ierusalim, care este cea mai corecta si apreciata traducere.
    https://it.wikipedia.org/wiki/File:Jerusalem_Bible.jpg
    „Problema” este ca aceasta Biblie, in exactitatea si in corectitudinea ei, ne dezvaluie unele secrete foarte importante. De exemplu referitor la termenul evreiesc EL SHADDAI, ne spune in notele de subsol ca este tradus fals in DUMNEZEUL CEL ATOTPUTERNIC si ca traducerea corecta este ELOHIM IEHOVA AL PUSTIULUI (STEPEI) asa cum se intelege si din Deut. 32.
    Biblia inainte de a fi falsificata nu avea termeni ca: atotputernic, eternitate, creare (din nimic) si nici macar conceptul de Dumnezeu.
    Pe scurt, Biblia descrie raportul dintre poporul Israel si Iehova care facea parte dintre Elohim(i), termen care nimeni nu stie ce inseamna cu exactitate, dar care a fost tradus fals cu – Dumnezeu)
    Elohim(i) erau oameni in carne si oase care mancau, beau (chiar si alcool) oboseau si mureau dar aveau cunostinte foarte mari in toate domeniile.
    Iehova avea nevoie sa inspire tot timpul miros de carne arsa, chiar si de copii (asa cum scrie chiar si in Biblia care o avem noi astazi) si se ocupa cel mai mult cu razboaiele si cucerirea de noi teritori. Avea mare frica sa nu il abandoneze poporul Israel si sa slujeasca altor Elohim(i), colegi sau frati de ai lui si pentru aceasta ii ameninta tot timpul cu moartea si cu pedepse mari, ceea ce si facea.
    Pentru mai multe detali si dovezi, ma puteti contacta la tel.
    0039 3298828501 chiar si pe WhatsApp (gratuit)
    Dumnezeu, Creatorul vietii si Universului sa va binecuvanteze!

    https://www.facebook.com/bogdan.petru.1840

Scrie un comentariu

Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.


Vă rugăm să scrieţi comentarii în legătură cu subiectul articolului. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, jigniri sau injurii aduse celorlalţi cititori care au scris comentarii duc la ştergerea comentariului sau chiar la blocarea IP-ului folosit. Redeşteptarea nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea acestora revine integral autorului. Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CLOSE
CLOSE